Într-o lume în care oricine își poate face un blog pe un domeniu în care se consideră avizat, Giulia Anghelescu și Andreea Perju își fac loc puțin câte puțin. Dat fiind faptul că ambele au destul de mult timp liber, au decis să se filmeze una pe cealaltă și să posteze pe net.
Prietenia dintre Giulia Anghelescu și Andreea Perju a surprins pe toată lumea, ținând cont că domeniile lor de activitate nu s-au intersectat prea mult. Una este cântăreață, iar cealaltă a renunțat la modelling și actorie pentru a se dedica vieții de familie. Însă se pare că ele au destul de multe lucruri în comun. Pe lângă multul timp liber - agenda Giuliei este departe de a geme de concerte, iar Andreea este ospătăriță la restaurantul familiei -, cele două declară că se aseamănă din foarte multe puncte de vedere.
“Avem viața la indigo. Ne-am găsit de mulţi, de prea mulți ani și ne-am gândit că dacă tot ne-am găsit de așa de mulți ani să și facem ceva împreună”, ne-a declarat Andreea Perju.
Cele două și-au găsit și un nume pentru proiectul lor, având legătură, evident, cu “meseria” de mamă.
„Facem un blog care se numește Bad Ass Moms (n.r. - mame dure) și care văd că a început să prindă foarte bine. Deja lumea ne strigă pe aici Bad Ass Moms”, ne-a spus și Giulia.
Atât Giulia, cât și Andreea sunt extrem de implicate în acest proiect, ocupându-se cap-coadă de filmulețele pe care le postează pe internet. “Abordăm diverse subiecte, ne filmăm și împreună, și separat, dar de montat, montăm în episoade. Împreună”, ne-a spus Perju, corectată imediat de Giulia, care și-a asumat în totalitate partea de montaj. “Mai mult eu. Eu montez, iar Andreea își dă cu părerea”, ne-a spus amuzată cântăreața.
VIDEO: Cosmin Nistor/ FOTO: Vlad Chirea, Adrian ManolacheCitește și: Giulia Anghelescu a dezvăluit secretul unei căsnicii fără probleme. Acum s-a aflat de ce artista nu a mai ajuns la divorț, așa cum se spunea