EXCLUSIV. ”Bursa” pepenelui de Dăbuleni, locul în care prețul se umflă cât ai clipi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Dacă România ar fi un pepene, Dăbuleni ar fi miezul. Cel puțin așa se comportă producătorii de pepene din zona respectivă atunci când negociază prețul de vânzare al pepenelui. Comuna doljeană este vestită pentru pepenii dulci pe care-i produce, aceștia fiind un brand în România.
Cum ajungi în piața de pepeni din Dăbuleni te izbește mirosul puternic și parfumat al pepenelui galben, care în caldura soarelui devine și mai pregnant. Tractoare și camioane stau bara la bara pe marginea șoselei pe o lungime de mai mult de un kilometru și așteaptă „neguțătorii” să vină și să le cumpere lubenițele.
În nordul localității s-a dezvoltat un adevărat ecosistem economic în centrul căruia se află producătorul de pepeni. Pe lângă acesta s-au aciuat și mici comercianți care au tarabe cu înghețată și există chiar și câteva terase unde micii, berea și muzica populară trăiesc într-un concubinaj armonios.
Toată această viermuială sub soarele torid este spartă o dată la câteva ore de mașina de pompieri din Dăbuleni care stropește șoseaua calmând cât de cât toropeala asfaltului.
Prețul e „după om”
Imaginea mașinăriilor parcate pe câte un petic de nisip, pline ochi de pepeni verzi, pare ruptă din distopia Mad Max, dar varianta agricolă. Fiecare încearcă să vândă producția, dar înainte te măsoară din ochi pentru a calcula ce preț să îți ofere. ”Marfa e bună”, ne spune unul dintre pepenari care stă călare într-o remorcă și ține în mână un un pepene tărcat ce are aproape 10 kilograme.
Un triunghi făcut un un cuțit rudimentar îmi permite să văd măruntaiele dulci ale fructului sau legumei (cercetătorii încă se mai ceartă pe aspectul asta). În piața din Dăbuleni, tricoul este o opțiune vestimentară care nu există. Dacă vrei un preț mai mic la pepeni verzi sau galbeni, negociezi de la buric la buric, altfel riști să cumperi mai scump decât face.
„Acum se vinde cu 65 de bani până la 80 de bani kilul de lubeniță. Noi îl dăm cu atât și ajunge în toată țara și cu peste 2 lei pe kilogram”, ne spune Nicu Dinu, un producător cu ștate vechi. A venit la piață cu pepeni galbeni și își așteaptă și ginerele să apară cu camioul de lubenițe să le vândă.
„Dacă plec la Ploiești cu camionul în vând cu 2 lei kilogramul, dar dacă scap de el aici în dau mult mai ieftin”, ne mai spune nea Dinu. Este mulțumit de prețul pe care-l obține, dar s-ar putea și mai bine. Pepenele galben îl vinde cu 1 leu kilogramul. „Este un scor bunicel, mai ales că anul astă am scos între 30 și 50 de tone pe care trebuie să le vând cât mai repede. 65 de bani pe kilogram este bine pentru că îmi mai rămâne și mie ceva”, ne spune fermierul.
Pepeni „dă Buleni”
„Dacă vreți să cumpărați mai ieftin scoateți-vă numărul la mașină”, ne spune un tânăr versat într-ale comerțului cu pepeni. Stă sprijinit pe portiera unei Dacii 1310 care pare că a fost folosită pe post de mașină de teren prin câmpurile nisioase ale Olteniei. Își potolește setea cu o bere și glumește pe seama noastră. „Știți cum le zice la Capitală la pepenii de aici. Pepeni <dă Buleni>”, spune el râzând la propria glumă. A văzut aparatul foto pe umărul colegului și și-a dat seama că nu suntem cumpărători cu camionul așa că ne-a făcut un preț „fair”: 2 lei kilogramul pentru lubeniță.
De aici pleacă în toată țara, zilnic, sute de tone de pepene. Pe drum prețul se triplează, mai ales că „alora de la oraș le place pepenele nostru”. Cei mai câștigați din asta sunt samsarii care nu fac decât să transporte pepenele în marile orașe ale României și să-l vândă. Cu cât camionul cu care-l transportă e mai mare cu atât prețul este mai mic. Tirul samsarului înclină balanța prețului.
Pepene din piatră seacă
Piaţa este flancată de plantaţiile de pepeni de pe care se încearcă să scoată recolte dintr-un pământ nisipos al unei Oltenii ce se deşertifică de la an la an. Pe sute de hectare de pământ sunt cultivate cu pepeni. Din păcate pentru unii, seceta omoară unele recolte. „Nu mă mai aștept să scot banii din recolta asta”, ne-a spus Paul Jura, un fermier. Acum stă în când și își privește cu deznădejde recolta așteptând să vină seara pentru a putea iriga. „De când s-a stricat sistemul de irigații nu mai sunt așa mulți pepeni. Dulceața și-au păstrat-o însă nu și mărimea”, ne-a mai spus nea Jura.
Uni fermieri plâng dispariția soiului Charleston, un pepene cu coaja verde deschis și lunguieț, alții dau vine pe stația de cercetare că „le-a stricat cele mai bune soiuri”, cert este că unii preferă să lase pepenii să se strice decât să-i vândă la bucată. Pe lângă sutele de mașini parcate în piață pepenii stricați, zac sparți, în cel mai bun caz ajungând hrană pentru caii care trag la căruțele burdușite cu semenii lor care vor face călătoria până la oraș.
fotografii: Gabriel Pătruț
