CETA aduce beneficii românilor din Canada. Noul acord economic și comercial oferă acces la licitațiile guvernamentale și recunoaște studiile specialiștilor

Comentează

CETA aduce beneficii românilor din Canada. CETA, noul acord economic și comercial dintre Uniunea Europeană (UE) și Canada, va permite specialiștilor români să profeseze în statul nord-american, unde le vor fi recunoscute studiile.

Afirmația a fost făcută, marți, de ambasadorul Canadei la București, Kevin Hamilton, într-o conferință pe această temă, organizată în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României. Hamilton a subliniat faptul că CETA este un acord istoric.

"Tratatul este realizat într-o asemenea manieră încât va facilita accesul specialiștilor din UE pe piața muncii din Canada. Atât specialiștii canadieni, cât și cei români, vor avea studiile recunoscute reciproc, o situație de care vor beneficia companiile din ambele țări care exportă echipamente sau din sectoarele IT, telecom sau software. În plus, acest lucru poate fi benefic pentru întreprinderile mici și mijlocii care nu își permit să angajeze personal în Canada și trebuie să furnizeze servicii direct din România. CETA va facilita transferul de personal de cealaltă parte a Atlanticului și va permite companiilor să trimită personal pentru mentenanța echipamentelor și creează un cadrul pentru recunoașterea calificărilor profesionale din sectoare precum arhitectura sau contabilitatea", a spus ambasadorul, citat de Agerpres.

El a arătat că, odată cu acordul CETA, companiile românești vor putea avea acces la licitațiile organizate de autoritățile canadiene, atât la nivel federal, provincial, precum și la nivel municipal.

"CETA va crea vaste oportunități noi în UE și în Canada, va deschide noi piețe pentru exportatori, joburi de înaltă calitate pentru muncitori și va stabili legături apropiate între țările europene și Canada. După intrarea în vigoare a acordului, potențialul dintre comerțul bilateral dintre Canada și statele UE este așteptat să urce cu 23%. Exporturile Uniunii Europene vor crește anual cu 17 miliarde de euro. Totodată, acordul ar putea însemna o creștere a PIB-ului Uniunii Europene cu 11,6 miliarde de euro", potrivit lui Hamilton.

Pentru România, ca stat membru UE, acordul va aduce beneficii directe, precum reducerea de taxe pentru comerțul de mărfuri, limitarea barierelor tarifare, facilitarea investițiilor, acces la licitațiile guvernamentale, protecție a drepturilor intelectuale, mobilitatea muncii, protecția muncii și a mediului.

"Cel mai notabil efect imediat va fi eliminarea tarifelor pentru aproape toate bunurile și serviciile românești exportate în Canada. (...) În acest moment, peste 300 de companii românești de toate mărimile, din toată România, exportă o paletă largă de bunuri și servicii către Canada. Câteva exemple includ: îmbrăcăminte și încălțăminte, echipamente pentru industria energiei nucleare, echipamente electrice și cereale. Valoarea actuală a exporturilor românești în Canada depășește 200 de milioane de euro, cu un potențial mare de creștere odată cu CETA", a adăugat ambasadorul.

El a mai spus că peste 40.000 de joburi ajută la realizarea acestor exporturi, iar extinderea acordurilor va crea oportunități pentru noi locuri de muncă.

"Exportul de instalații și echipamente electrice înseamnă aproape 20% din exporturile românești în Canada. După intrarea în vigoare a CETA, tarife de până la 9% pentru aceste mărfuri vor fi eliminate imediat; 2017 este un an special pentru Canada: nu doar că aniversăm 150 de ani de la înființarea confederației, dar ne și bucurăm de intrarea în vigoare a celui mai progresist și cuprinzător acord de liber schimb care a fost semnat vreodată atât de Canada, cât și de Uniunea Europeană", a adăugat diplomatul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
MONDEN
Anca Turcașiu si iubitul
13:58
Anca Țurcașiu, mărturisire despre relația de cuplu la 54 de ani: „Să nu mai car bagaje, să mă simt protejată”
Antrenorii de la Vocea României
13:53
„Vocea României” a adunat 3 milioane de telespectatori în fața televizoarelor. Cine sunt concurenții care au trecut mai departe
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
15:00
Cristi Manea a plecat fără adidași de la stadion, după meciul România – Polonia. Gestul făcut pentru un adolescent
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
14:30
Cadavrul românului găsit acum o lună în Germania ar fi fost transportat 100 de kilometri și abandonat într-o parcare
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale