Fetiţa cu zâmbetul acoperit de leucemie. Singură pe lume, Florentina are nevoie de un transplant în străinătate

Comentează
Arhiva foto

Se spune că Dumnezeu nu-ţi dă mai mult decât poţi duce, dar în cazul micuţei Florentina Artenie, de 9 ani, se pare că Cel de Sus a cam uitat măsura. N-a ales ea să se nască într-o familie săracă din Iacobeni, judeţul Suceava, unde scandalul şi violenţele generate de capul familiei s-au combinat, în timp, cu patima pentru băutură în care s-a refugiat din calea asprimii vieţii mama fetiţei. În anul 2008, nemaiştiind probabil ce face, femeia şi-a omorât, din neglijenţă, un copil de doar câteva luni, frăţiorul mai mic al Florentinei. Fetiţa a privit speriată şi neputincioasă cum mama îi e încătuşată şi arestată. În acel moment, şansa ei s-a numit preotul Mihai Negrea, de la Mănăstirea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din Podu Coşnei, Suceava, supranumit “părintele copiilor neajutoraţi”.
A fost premiantă la şcoală
Acesta, cu mari strădanii, a înfiinţat un centru social unde încearcă să adune şi să salveze din colţii unei realităţi prea aspre pentru ei copii defavorizaţi ori aflaţi în mare nevoie, precum era şi Florentina în acel moment. Astfel, fetiţa a ajuns în aşezământul preotului Negrea, unde a găsit o găzduire civilizată, o vorbă bună şi sufletele calde ale trăitorilor în mănăstire, dar şi ale celorlalţi micuţi aflaţi în situaţii asemănătoare cu a ei. Iar ea a dat în loc toată străduinţa ei de copil cuminte, învăţând bine şi fiind prima la şcoală. Iar lucrurile păreau că s-au îmblânzit în destinul Florentinei. Dar balanţa s-a dezechilibrat din nou când, chiar înainte de terminarea clasei a doua ca premiantă cu coroniţă, răul a pus stăpânire pe trupul ei. Din interior. Iar diagnosticul a căzut ca o furtună neagră într-o zi senină: leucemie acută limfoblastică. Internată la Spitalul Sf. Maria din Iaşi, Florentina priveşte cu zâmbet trist la agitaţia oamenilor mari, cărora le pasă de soarta ei. Preotul Negrea se chinuie să găsească sprijin pentru ca fetiţa să poată avea şansa Craiova 30° foto: Radu C. Munteanuunui transplant de măduvă la o clinică din Perugia, Italia. Dar asta costă mulţi bani. Peste puterile unui om simplu şi ale unei fetiţe singure pe lume. Însă poate Dumnezeu va dori să se întâmple o minune, iar Florentina să găsească ajutorul fără de care viaţa ei va fi retezată. Mult prea devreme şi mult prea nedrept.

Cum poţi ajuta:

- Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 887, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
- Dacă vrei să ajuţi cu bani o poţi face în contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537 deschis la RBS BANK S.A.

Cum ne poţi contacta

Dacă vrei să ajuţi, sună la telefonul 021.203.08.49 sau contactează-ne la adresa de e-mail: ajuta copiii@libertatea.ro. Dacă vrei să semnalezi cazuri, scrie la adresa de e-mail: ajutacopiii@li bertatea.ro. Contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!