29 Mar. 2016 15:32 , de Simona Ionescu

«E singurul meu copil, e sufletul meu! Ajutaţi-mă!» | Tratată timp de câteva luni de o banală urticarie, Măriuca a fost diagnosticată tardiv cu neuroblastom

Distribuie

O aud la telefon. Glasul e domol, de om bun. Şi ajuns, din păcate, pe culmile disperării: fiica ei şi ea au nevoie de ajutorul semenilor! De aceea e insistentă. Repetă mereu, cu jenă şi scuzându-se, că nu e prea mult de aşteptat, că Măriuca trebuie operată cât mai repede.

Fetiţa ei de trei ani şi cinci luni, Maria Narcisa, este puternică, se luptă cu boala, dar îi sfâşie inima când o aude că o doale bultica' şi o întreabă când o va face Doamne- Doamne bine'. O rog să-mi spună povestea ultimelor luni, a diagnosticării, a trecerii prin mai multe spitale. Sunt lucruri pe care le învăţăm din experienţele altora.

Tumoră tratată cu cortizon

Elena şi Măriuca sunt din Iaşi. Acolo a şi fost la medic, de îndată ce copila a dat primele semne de boală, în septembrie 2015. Îi apăruseră nişte bubiţe şi pete roşii pe corp. Doamna doctor i-a spus mamei că Narcisa are urticarie cronică, i-a dat tratament cu cortizon, Medrol şi Hemisuccinat şi i-a zis să vină periodic la control. Şi s-a tot dus, vreme de 5 luni.

Trimite ACUM un sms la 8828 cu textul MĂRIUCA şi donează 2 EURO! Banii se reţin o singură dată

Nici o investigaţie medicală, analize sau ecografie nu i s-au făcut copilei, spune mama. Când îi reducea cortizonul, fata mea se umplea de bube, se umfla la faţă şi pe trup şi se învineţea pe toată suprafaţa corpului'.

La începutul anului 2016, medicul a recunoscut că nu are ce să-i facă şi să meargă la un alt specialist. Aşa a ajuns Elena cu fetiţa la Spitalul 'Sfânta Maria' din Iaşi, la doctorul Muraru. Acesta i-a făcut analize şi o primă ecografie abdominală. Şi a descoperit că Măriuca avea o tumoră în burtică.

Cuminte şi bonomă, Măriuca nu înţelege de ce nu se face odată bine viaţa ei

Cuminte şi bonomă, Măriuca nu înţelege de ce nu se face odată bine viaţa ei

Diagnosticul i-a spintecat mamei sufletul. Şi-a luat copila şi a venit cu ea la Bucureşti, drept la Spitalul Fundeni, unde auzise că sunt cei mai buni specialişti. Au trimis-o, însă, la Spitalul Grigore Alexandrescu, pentru că fetiţa necesita deja o intervenţie chirurgicală.

Una complicată, pentru că tumora are 9 centimetri şi îi afectează şi rinichiul drept, şi o parte din ficat. Şi aici au avut parte de ghinion, căci medicul anestezist care opera de regulă cu chirurgul de la Grigore Alexandrescu' era în concediu şi, fiind o operaţie atât de complexă, medicul nu a vrut să rişte. Încă o dată, Elena Neculai şi fetiţa ei au luat, de data aceasta, drumul Clujului.

La judeţean, la Pediatrie, un doctor mi-a spus zâmbind că fetiţa mea are cancer şi că nu are ce-i face. Că mai bine plec acasă cu ea şi câte zile o mai avea, să o fac fericită, să n-o mai chinui. Aşa că am plecat şi de acolo şi am ajuns la Institutul Oncologic Cluj, singurul unde ni s-au făcut toate-toate investigaţiile, inclusiv RMN, şi ni s-a dat o speranţă'.

Există o şansă. Una singură

Medicii au confirmat diagnosticul de neuroblastom pe glanda suprarenală, pus la Iaşi de doctorul Muraru. Au băgat- o imediat pe Măriuca pe tratamentul cu chimioterapie. Deja una din şedinţe s-a consumat până la începutul lunii martie şi va urma o alta.

Medicii din Cluj mi-au spus că prin chimioterapie încearcă să reducă tumora, dar că nu e posibil să o opereze pentru că sunt slabe şanse de supravieţuire. De aceea am căutat şi am găsit o clinică din Turcia unde se poate face operaţia asta dificilă. Ne-au comunicat că operaţia costă în jur de 28.000 de euro, plus alţi 3.000 de euro pentru investigaţiile medicale. De aceea am apelat la dumneavoastră, la Campania «Ajută copiii!», pentru că nu avem banii aceştia. Eu n-am mai lucrat după ce fetiţa a împlinit doi ani, pentru că îi apăruse acea urticarie care s-a dovedit, de fapt, un cancer de gradul 3, iar tatăl Măriucăi lucrează în construcţii, sezonier. De aceea sunt disperată, nu ştiu ce să fac şi vă implor să mă ajutaţi. Măriuca e o fetiţă tare deşteaptă, e singurul meu copil, e sufletul meu. Trebuie să fac totul pentru a o salva'.

E strigătul unei mame către oamenii care pot dona măcar 2 euro (adică 9 lei) pentru ca Măriuca să poată fi operată.

cum-poti-ajuta

Loading...
Comentarii