MENIU CAUTĂ
15 Aug. 2018 12:24

Spectacolul Vlaicu Vodă se pregătește să intre în Cartea Recordurilor

Distribuie

Primăria Capitalei, prin Teatrul EXCELSIOR, organizează unul dintre cele mai așteptate proiecte de pe agenda Centenarului Marii Uniri: Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, în regia lui Horia Suru. Spectacolul face parte dintr-o producție-eveniment care își propune să readucă la viață satul medieval românesc și obiceiurile sale specifice. Evenimentul se desfășoară în Piața Constituției din București, în perioada 22 - 26 august 2018, între orele 10:00 și 22:30.

Publicul de astăzi va avea ocazia să descopere cum se trăia în țara noastră în secolul al XIV-lea, în vremea lui Vlaicu Vodă (Vladislav I), domn al Țării Românești între 1364 și cca. 1377. Lumea satului medieval își va deschide porțile în plin centru al Capitalei, iar publicul este invitat să îi descopere muzica, dansurile, savuroasele mâncăruri și licori tradiționale, precum și activitățile meșteșugărești străvechi – toate, într-o adevărată lecție de istorie interactivă. Această călătorie senzorială în timpuri îndepărtate va prefața spectacolul Vlaicu Vodă, care va începe la ora 21:00.

Satul medieval construit în mărime naturală va evoca, în cele mai mici detalii, fascinanta lume de acum șase veacuri. Nouă case, opt turnuri de apărare, patru ateliere de meștesugari, un han și o biserică (interpretare după biserica Sân Nicoară, Curtea de Argeș), sute de costume și măști populare, zeci de muzicieni (instrumentiști, cor și ansamblu arhaic), alături de săteni, străjeri, călăreți, meșteșugari (olari, pielari, sculptori în lemn și țesătoare) vor reconstitui, exact ca odinioară, atmosfera tipic medievală. Publicul de astăzi va avea astfel șansa unică de a pătrunde dincolo de povestea desprinsă din paginile istoriei și de a-i înțelege sensurile profunde.

Teatrul EXCELSIOR, propune, astfel, o experiență revelatoare pentru toate generațiile: super-producția Vlaicu Vodă. Evenimentul se adresează publicului de toate vârstele – de la copii până la bunici –, oferind fiecărui spectator în parte ocazia de a cunoaște istoria într-un mod cât se poate de personal: de la descoperirea tradițiilor și obiceiurilor satului medieval la rememorarea nostalgică a timpurilor îndepărtate. Mai mult decât atât, nu trebuie să uităm că tinerii de astăzi sunt adulții de mâine – cei care pot înfăptui în viitor ceea ce în prezent pare doar un ideal. De aceea, Teatrul EXCELSIOR își desfășoară activitatea sub deviza Azi e Mâine.

„În prima etapă ne-am propus să participăm la celebrarea Centenarului și atunci am luat textul și am început să mă gândesc cine ar putea să facă acest spectacol, din punct de vedere scenografic, regizoral, muzical. După care, m-am gândit la statutul Teatrului Excelsior și am vrut să le ofer șansa tinerilor regizori, scenografi, compozitori, coregrafi, actori de a face parte dintr-un astfel de proiect. Mi-am dorit foarte mult să nu mă abat de la statutul teatrului. Mi-ar fi fost mult mai ușor să apelez la regizori cu experiență, care mai montaseră piese istorice și să vină să o facă din nou aici. Dar n-am vrut asta. Au fost antrenați cam 700 de oameni în acest spectacol. Dar am crezut și cred foarte mult în tineri și în capacitatea lor de a face spectacole de o asemenea anvergură. Le mulțumesc foarte mult tuturor pentru că au marșat la ideea mea, pentru că, recunosc, a fost nebunia mea să fac acest spectacol. Am vrut să-l văd jucat în Piața Constituției și în momentul în care am gândit asta a apărut și ideea rotativei gradenei. Altfel, ar fi trebuit ca timp de o oră și jumătate să plimb publicul de-a lungul unui arc de cerc, pe acțiune, cum au făcut, la vremea lor, și domnul Andrei Șerban și domnul Purcărete. Numai că eu m-am gândit că vor fi în public și oameni care nu vor putea fizic să facă asta, să stea în picioare și să se plimbe atâta timp. Plus că ar fi trebuit niște gradene decor care să delimiteze spațiul de joc de spațiul unde ar fi trebuit să stea publicul. Și atunci am gândit această rotativă, unică în Europa, cu o suprafață de 314 m², plus că nu s-a mai făcut nicăieri în lume gradenă rotativă, ci doar scenă rotativă, a declarat Adrian Gazdaru, directorul Teatrului Excelsior.

Scenă din „Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François' – Regia Horia Suru

Oamenii de la firma care au făcut decorul au vrut să vadă spectacolul și am făcut pentru ei un fel de avanpremieră, chiar dacă nu vorbisem pentru întreruperea traficului. Lumea a fost super încântată de această inovație a stalului și, una peste alta, chiar dacă au venit în timpul zilei, au fost foarte încântați. Activitățile din satul medieval din timpul zilei au avut un succes foarte mare la public. Doamna de la pictură pe scut venise pregătită cu materiale pentru 120 de copii și a avut, în total, aproape 400 de copii în trei zile. La olărit meșteșugarul spunea că n-a avut timp să bea nici măcar un pahar de apă. De aceea, cred că obiectivul propus de Teatrul Excelsior a fost atins și nu mă interesează decât impresiile celor care au fost acolo și au văzut satul medieval și spectacolul Vlaicu Vodă, adică opiniile beneficiarilor direcți.

Intrarea publicului în satul medieval este liberă, iar accesul la spectacolul Vlaicu Vodă se va face pe bază de rezervare.

Detaliile suplimentare privind programul evenimentului și accesul publicului se găsesc pe website-ul Teatrului EXCELSIOR, https://www.teatrul-excelsior.ro, și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/Teatrul-Excelsior-Bucuresti.

Loading...
Comentarii