Berbec
Vei distruge tot ce vei contrui, pentru ca apoi să reconstruieşti totul mai bine. Îţi va fi foarte greu să te stabileşti într-un loc, pentru că eşti într-o căutare continuă. Trebuie să înţelegi că neliniştea pe care o ai nu va dispărea într-un oraş anume, ci ţine de puterea ta interioară să o elimini. Eşti înestat de independenţă, iar această dorinţă îţi transformă destinul într-un carusel. Vrei să fii cel mai bun în tot ce faci şi ai calităţi de lider, aşa că te aşteaptă o carieră de succes. Nu vei avea o problemă să faci bani, dar vei trece prin câteva cumpene financiare. Cel mai bine ţi se potrivesc meseriile care presupun asumarea unor riscuri, precum poliţist, procuror, pilot de curse, pompier, pădurar sau om de afaceri.
Taur
Eşti o persoană conservatoare, muncitoare şi puternică. Vei evolua încet în carieră, dar sigur. Până la 40 de ani, vei reuşi să ai un cont în bancă pe care să te poţi baza la bătrâneţe. Nativii acestei zodii sunt înţelegători şi au multă răbdare, o calitate care îi va ajuta să treacă uşor peste obstacole. Pentru ei, eşecul este o oportunitate să descopere noi căi spre succes şi nu au nicio probleme să renunţe la un vis, dacă li se pare că nu are şanse să se împlinească. Familia este totul pentru ei şi vor avea una numeroasă. Cel mai bine li se potrivesc meseriile din domeniul financiar, dar vor face performanţă şi în mediul artistic.
Gemeni
Tu vei face doar ce îţi vei dori şi nu vei fi dispus să faci compromisuri în niciun moment al vieţii tale. Eşti plin de idei şi ştii să intri în contact cu oamenii care te-ar putea ajuta să îţi îndeplineşti obiectivele. Pentru că te pricepi foarte bine la cuvinte şi la dat sfaturi, ai putea face carieră în literatură sau în afaceri. Te mişti rapid, gândeşti repede şi iei decizii fără să stai mult pe gânduri, aşa că vei fi foarte apreciat în domeniul tău. Meseriile potrivite pentru tine sunt jurnalist, poet, agent de turism sau profesor.
Rac
Eşti o persoană precaută şi te gândeşti foarte bine, înainte să iei o decizie. Când o faci, însă, nu mai dai înapoi. La începutul vieţii nu vei avea foarte mult succes, dar vei munci din greu pentru a ajunge unde îţi propui. Eti predispus spre o viaţă sedentară şi nu te vei simţi confortabil decât în preajma oamenilor apropiaţi. Îţi va fi foarte greu să ai încredere în oameni, motiv pentru care nu vei avea foarte mulţi prieteni. Cel mai bine ţi se potrivesc meseriile din domeniul hotelier sau al artelor. Dacă vei reuşi să scapi de teama de necunoscut şi de stilul de viaţă sedentar, ai şanse să călătoreşti şi să vezi locuri exotice.
Citeşte continuarea pe Unica.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e7f5e78a1a35676a3508ed60fbb24a5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_11a0ec3cf2ae41cecc0aaf1d78c5eba2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bad85b2623c3f691a2a2710113123ad2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bbd0f930706086d41398eb6404168044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e774abd240705f69f5de307e11b79da3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f6fbc07c883112a14b6e2109bde2ceb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_3b2574df4e02c09055a505fcc4cd07b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d027fe15cd332f6a3d1419c4d7feb9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_391c04ea0ab8b5295b6649706cd2841e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a21e3bda1c45d37eceaeb3b7138b8d5f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2014/10/zodie_destin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_24166bf6ea172d5ee7fc04ce91a5567d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ancheta-incendiului-de-la-matei-bals-a-fost-finalizata--foto-vlad-chirea-e1776878077532.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta8737525-e1776874371793.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/5-stiri-mondene-by-libertatea-22-aprilie-scaled-e1776879297873.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dan-negru-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7be60c28a87bd6f4f0be919cd2538db1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfb2b45b6c232a1e964cd0b901445c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dominic-fritz-avertisment-pentru-psd-daca-voteaza-o-motiune-cu-aur-nu-mai-pot-fi-parteneri--foto-dumitru-angelescu-e1776882986386.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratie-presa-consultari-psd-pnl-usr-udmr-e1776869166920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-23-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/o-companie-aeriana-introduce-paturile-supraetajate-in-avion--foto-air-new-zealand-e1776880665693.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/medici-de-familie-in-rural-foto-salvati-copiii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/presa-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-sunt-ingropati-mortii-la-2-metri-adancime.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/cine-a-fost-sfantul-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-semnul-stop-este-octogonal.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-fete-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/uleiul-de-ricin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-nemultumit-armata-paznici-metrorex-costa-15-milioane-euro-an-nu-justifica-activitate-e1773746443476.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/whatsapp-image-2026-04-22-at-12-57-01.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/kelemen-hunor-a-explicat-conditia-prin-care-se-poate-forma-un-guvern-minoritar--foto-dumitru-angelescu-e1776871573284.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta6761267.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reciclare-doza-aluminiu-aparat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vladimir-putin-rusia-shutterstock1430366228-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.