Nota obținută la examenul de Titularizare, valabilă trei ani. Proiectul de lege, trimis spre dezbatere în Senat 

Comentează

Nota obținută de profesori la examenul de Titularizare ar putea fi valabilă trei ani, atât pentru angajările pe perioadă determinată, cât și pe perioadă nedeterminată. O astfel de schimbare ar elimina presiunea reluării examenului an după an și ar pune accent pe performanțele deja demonstrate.

Valabilitate extinsă pentru nota obținută la Titularizare

Un proiect de lege aflat în dezbatere la Senat propune ca rezultatele obținute de profesori la examenul de Titularizare să fie valabile timp de trei ani, inclusiv pentru ocuparea posturilor pe perioadă nedeterminată, scrie portainvatamant.ro. Dacă va fi aprobată, această modificare a legii va mai reduce din presiunea la care sunt supuși profesorii. 

În prezent, foarte mulți dintre aceștia, chiar dacă iau note peste 7, nu reușesc să se angajeze în sistem pe perioadă nedeterminată. Motivul? Lipsa posturilor scoase la concurs. Este motivul pentru care, anul următor acești profesori sunt obligați să dea examenul din nou, în speranța că, de data aceasta, poate vor avea mai mult noroc.

Măsura a primit aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social

Potrivit inițiativei legislative care modifică Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, rezultatele obținute la concursul național de titularizare ar urma să fie valabile timp de trei ani școlari.

Schimbarea ar reprezenta o extindere semnificativă față de situația actuală, în care nota este folosită în principal pentru angajările pe perioadă determinată. Noua propunere prevede că aceeași notă ar putea fi utilizată și pentru ocuparea posturilor pe perioadă nedeterminată, dacă acestea devin titularizabile.

Inițiativa legislativă a primit recent aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social, care susține modificările propuse. Concret, articolul 177 ar urma să fie modificat astfel încât rezultatele concursului să poată fi utilizate pentru angajări atât pe durată determinată, cât și nedeterminată, în funcție de evoluția postului ocupat.

Posibile schimbări la examenul de Titularizare. Accent pe stabilitate profesională

Propunerea legislativă pornește de la principiul meritocrației. În prezent, candidații care obțin note peste 7 pot ocupa posturi pe perioadă determinată, în funcție de viabilitatea acestora.

Noua reglementare ar permite acestor cadre didactice să beneficieze de stabilitate mai mare: fie prin ocuparea unui post pe o perioadă mai lungă, fie prin titularizare, dacă postul devine disponibil pe durată nedeterminată.

Inițiatorii consideră că măsura ar elimina presiunea susținerii anuale a examenului și ar valorifica performanța deja demonstrată de profesori.

Repartizare pe liste unice și tranșe de note

Proiectul introduce și un nou mecanism de repartizare a cadrelor didactice. Profesorii ar urma să fie incluși într-o listă unică la nivel județean sau al municipiului București, organizată pe tranșe de note.

Repartizarea s-ar face în ordinea descrescătoare a acestor tranșe, iar în interiorul fiecărei categorii, prioritatea ar fi stabilită în funcție de anul susținerii concursului – sesiunile mai recente având întâietate – și apoi de nota obținută.

Această abordare ar permite ca profesorii cu rezultate bune și recente să ocupe cu prioritate posturile vacante din sistem.

Legea care schimbă examenul de Titularizare, în dezbatere la Senat

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat și se află în prezent în procedură de dezbatere parlamentară. Dacă va fi adoptată, măsura ar putea schimba semnificativ modul de angajare în învățământul preuniversitar, oferind mai multă predictibilitate cadrelor didactice și un sistem de selecție bazat mai clar pe performanță.

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/aviz-propunere-legislativa-titularizare.pdf" title="aviz propunere legislativa titularizare"]
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Imagine detaliată a textului unui hotel de trei stele din Amsterdam, unul dintre cele mai populare orașe turistice din Europa
7 oct.
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește