Cum arată orarul unui elev român de clasa a XII-a din Danemarca: „Suntem la ani lumină”

 3 comentarii

Profesoara Marina Ștefania Manea, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a publicat orarul săptămânal al unui elev român de clasa a XII-a care studiază în Danemarca, la profilul business și economie. Postarea a stârnit numeroase reacții și comparații între sistemul educațional românesc și cel danez.

Un orar aerisit

„Vă las aici programul săptămânal al unui elev român, de clasa a XII-a, din Danemarca, profil business și economie. Mi l-a trimis acum, la rugămintea mea, am vrut să aflu direct de la un elev care studiază acolo. El dă și explicațiile dintre paranteze. Apreciați diferențele. Din orice perspectivă am privi: specializare, arii curriculare, materii, număr de ore, abordare a învățării, structură program zilnic, flexibilitate etc.”, a scris Marina Ștefania Manea, pe Facebook.

Postarea a venit la numai o zi după ce au fost publicate noile planuri-cadru pentru învățământul liceal de către Ministerul Educației.

Orar elev clasa a XII-a din Danemarca

Luni

  • 8.15-9.10
  • 9.20-10.15
  • 10.25-11.20 Business
  • 11.50-12.45 Business
  • 12.55-13.50 Environmental Systems and societies
  • 14.00-14.55 Environmental Systems and societies (din materia aceasta sunt doar două ore pe săptămână, profesorul putea să aleagă dacă pune una luni și una vineri sau două luni și liber vineri).

Marți

  • 8.15-9.10 Matematică
  • 9.20-10.15 Matematică
  • 10.25-11.20 Economie
  • 11.50-12.45 Economie
  • 12.55-13.50 Engleză
  • 14.00-14.55 Engleză

Miercuri

  • 8.15-9.10 Theory of knowledge
  • 9.20-10.15 Theory of knowledge (doar două pe săptămână, este o materie extra în care trebuie să faci un proiect și face parte din nota finală)
  • 10.25-11.20
  • 11.50-12.45
  • 12.55-13.50
  • 14.00-14.55
  • În ziua aceasta se pot adăuga ore dacă profesorii au lipsit de la clasele inițiale și doresc să recupereze.

Joi

  • 8.15-9.10 Matematică
  • 9.20-10.15 Matematică
  • 10.25-11.20 Limba maternă (doar o oră, deoarece materia se numește self taught, deci în principiu toată ideea e să înveți singur)
  • 11.50-12.45 Oră liberă
  • 12.55-13.50 Business
  • 14.00-14.55 Business

Vineri

  • 8.15-9.10
  • 9.20-10.15 (Environmental Systems and Societies )
  • 10.25-11.20 Economie
  • 11.50-12.45 Economie
  • 12.55-13.50 Engleză
  • 14.00-14.55 Engleză

Diferențe majore față de sistemul educațional românesc

Orarul reflectă nu doar o distribuție echilibrată a materiilor, ci și o abordare flexibilă și centrată pe elev, cu accent pe proiecte, învățare autonomă, recuperare planificată și alegerea structurii săptămânale împreună cu profesorii.

Diferențele față de învățământul românesc sunt evidente: număr redus de ore pe zi, pauze consistente între sesiuni, autonomie crescută, materii interdisciplinare și o structură adaptabilă.

Un specialist în educație spune totuși că ministrul educației „a învins sistemul printr-o lovitură de maestru”, cu noile planuri-cadru.

„Suntem la ani lumină”, a scris Iulian Cristache, fostul președinte al Federației Naționale a părinților, pe Facebook, alături de această postare.

„Mai este mult până departe”, „Nu sunt șanse prea curând să fie și la noi aplicat un astfel de plan. Sperăm, deocamdată!”, „E tragic”, au comentat internauții.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Lagemyr 18.06.2025, 11:05

    Acesta este orar de International Baccalauréat (IB), exista exact aceeași structură și în România la școlile care adoptă sistemul IB diploma.

  • Avatar comentarii

    Moravurinoi 18.06.2025, 11:40

    Aoleu, cum traiesc astia fara sa invete Ion si Moara cu noroc. Ca noi in Romania traim zilnic in Ion si Moara cu noroc. Nu blamez autorii sa ne intelegem, dar realitatile danezilor sunt self taught si knowledge samd??!! No comment

  • Avatar comentarii

    mmagic 19.06.2025, 06:52

    Practic cultura generala iti este nulificata in Danemarca. Nu înveți istorie, geografie, biologie, chimie, fizica, filosofie. Nu înveți a doua limbă străină. Elevul cu asemenea orar este condamnat să nu știe nimic altceva decât specialitate liceului. E un orar bun pentru o școală a leneșilor, si se știe bine cu cat ceri mai puțin elevului cu atât mai puține o sa învețe.

ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
3 oct.
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
3 oct.
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
3 oct.
Șeful penitenciarelor din Tennessee pleacă din funcție după execuția eșuată a Christei Pike
3 oct.
În 1916, SUA a adus din Asia o insectă pentru a salva culturile. Un secol mai târziu, a devenit o specie invazivă
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
3 oct.
Patronul Dristor Kebap, acuzat că aducea funcționari din România în cluburi din Turcia, care ar fi fost mituiți pentru a nu fi cercetat
TRENDING
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
Reportaj
3 oct.
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
3 oct.
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
3 oct.
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
3 oct.
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
3 oct.
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
3 oct.
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
3 oct.
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
3 oct.
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale