Cornel Nistorescu, omagiu pentru Dumitru Fărcaș. "Toți erau morți să-l aibă la ureche"

Comentează

Jurnalistul Cornel Nistorescu i-a adus un omagiu lui Dumitru Fărcaș, cel care a fost cel mai mare taragotist al României. Artistul a încetat din viață la vârsta de 80 de ani.

Dispariția lui Dumitru Fărcaș a îndurerat multe prsonalități publice. Jurnalistul Cornel Nistorescu a scris un text impresionant despre cel mare a fost cel mai cunoscut taragotist din România.
"Pe vremea studenției și a începuturilor mele jurnalistice, însoțeam Ansamblul folcloric Mărțișorul al Casei de Cultură a Studenților din Cluj. Am bătut alături de Mărțișorul o mare parte din România și în drumurile noastre prin Transilvania l-am cunoscut mai bine pe Dumitru Fărcaș. Drumurile erau lungi, spectacolele prin comune și sate țineau până târziu, iar drumurile de întoarcere spre Cluj treceau întotdeauna peste dealul de la miezul nopții", a scris Cornel Nistorescu în cotidianul.ro.
"Mitru Fărcaș a fost sufletul tuturor marilor petreceri din Ardeal. Uneori a fost adus să cînte și la București. A cântat pentru toate mărimile României. Nu avea încotro. Toți erau morți să-l aibă la ureche la o aniversare sau la o petrecere. Dacă nu mă înșel, a fost dus să cânte și pentru șefi de state veniți în vizită în România lui Ceaușescu. De-asta, student fiind, nu-l îmbrățișam din tot sufletul. Mai târziu, l-am înțeles. Mitru Fărcaș cînta pentru oricine. Numai să cânte. Era modul său de a exista în spațiul românesc, felul său de a vorbi cu semenii, marca și ștampila lui sufletească și spirituală", a mai spus jurnalistul.

"Dumitru Fărcaș a fost și rămâne în cultura română ca unul dintre cei mai de seamă rapsozi din câți au încălzit sufletul poporului nostru. Muzica sa îl așază lângă legendarii Petru Crețea Șolcanul și Relu de la Căstău, poate mai sus decât aceștia. În două sunete scoase de Mitru se regăseau și Transilvania și sufletul românesc. Din câteva note te ducea la cer, în acea stare de grație în care nu mai erau necazuri, pericole sau dureri. Doar bucuria de a trăi exprimată printr-o respirație pe taragot. Și ea suna românește cum nu a sunat decât muzica marilor artiști ai neamului românesc. Adică Enescu, Luchian și Celibidache.Dumitru Fărcaș era un om blajin, plin de haz și cu o voce inconfundabilă, chiar nemuzicală. Dar de îndată ce începea să sufle în instrument, se exprima spiritul românesc în toată frumusețea sa. Cu moartea sa, se duce unul dintre marii artiști, care nu știa că este o mare felie din sufletul românesc", a încheiat el.

Dumitru Fărcaș a murit la 80 de ani. A impresionat lumea cu taragotul lui

A fost unul dintre cei mai cunoscuți artiști populari din România și cel mai mare taragotist din țară. Una dintre cele mai cunoscute melodii ale sale este cea care a fost genericul emisiunii Tezaur Folcloric.

În vara anului 2014, Dumitru Fărcaş a rămas fără taragot, după ce acesta i-a fost furat dintr-un microbuz parcat în faţa Ateneului Român, astfel că artistul nu a mai putut cânta la spectacolul aniversar al lui Gheorghe Zamfir.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să se evacueze din calea uraganului Isaias
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește