Mergi direct la conținut »
A murit Relu Gherghel, unul dintre cei mai importanți impresari ai anilor '80
Monden Libertatea > Entertainment > Monden > A murit Relu Gherghel, unul dintre cei mai importanți impresari ai anilor '80

A murit Relu Gherghel, unul dintre cei mai importanți impresari ai anilor ’80

Aurel "Relu" Gherghel, unul dintre cei mai importanți organizatori de evenimente din anii '70-'80 din România a încetat din viață în cursul zilei de miercuri, la vârsta de 79 de ani. De numele său se leagă cariera celor mai importanți artiști rock, folk și jazz de dinainte de Revoluție.

De Florin Ghioca,

Născut la Sibiu, în 1939, a absolvit Facultatea de Electromecanică din Timișoara și ulterior a ajuns la București, unde a activat ca jurnalist de radio și presă scrisă, la Radio România, Tineretul Liber, Amfiteatru, Săptămâna, Libertatea și Formula As. A fost regizor și prezentator de concerte și festivaluri, fiind organizatorul celebrului Festival ECOPOP, primul eveniment de acest gen din România, în care ecologia și muzica au fost pe aceeași scenă. A organizat numeroase evenimente la Sala Polivalentă, Club A sau Sala Palatului, dar și primul concert Phoenix după întoarcerea celebrei trupe în țară.

De-a lungul timpului, nume precum Nicu Vladimir, Vali Sterian, Phoenix, Iris, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Gheorghe Gheorghiu, Anda Călugăreanu, Dan Andrei Aldea, Mircea Florian sau Zoia Alecu au fost strâns legate de Aurel Gherghel. Acesta a fost de nenumărate ori prezentatorul, impresarul și prietenul lor.

Prima reacție după ce vestea trecerii în neființă a devenit publică a fost a cantautorului Gheorghe Gheorghiu. Într-un comentariu pe o pagină de socializare, artistul a precizat: „Mi-a marcat tinerețea… A avut mereu încredere în mine și mi-a îndrumat mereu pașii spre tot ce era mai bun și mai bine…! Îți mulțumesc prieten drag și mă rog să ai un drum lin spre stele! Îmbrățișări de respect și mulțumiri eterne pentru un om minunat! Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace..!”, a precizat muzicianul.

Close
Închide
  Close