Ministerul Sănătății a efectuat o nouă tranșă de plăți pentru două proiecte medicale importante, finanțate prin PNRR.
Ministerul Sănătății a anunat o nouă tranșă de finanțare pentru două proiecte importante de infrastructură medicală din România, valoarea totală a plăților depășind 393 de milioane de lei.
Cea mai mare sună, 197.763.195,85 lei, este destinată noului Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș.
Proiectul urmărește dezvoltarea infrastructurii dedicate pacienților cu afecțiuni cardiovasculare și crearea unor condiții moderne pentru desfășurarea intervențiilor chirurgicale și a activității medicale.
195.360.829,99 lei au fost alocate pentru noul Centru de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi, din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
Noua infrastructură este destinată activităților de diagnostic și tratament al tuberculozei, una dintre problemele importante de sănătate publică în România.
„Sunt investiții concrete în infrastructura medicală din România, în spitale noi și moderne, care vor însemna servicii medicale mai bune și condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical”, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.
Valoarea cumulată a celor două tranșe este de 393.124.025,84 lei. Finanțarea face parte din investițiile realizate prin PNRR în infrastructura sanitară din România, cu obiectivul de a dezvolta spitale și centre medicale moderne și de a crește calitatea serviciilor medicale oferite populației.