Actorul american Josh Duhamel (seria "Transformers" şi "Portretul lui Dorian Grey") a fost dat jos din avion pentru că nu şi-a închis telefonul mobil şi trimitea SMS-uri, informează site-ul closermag.fr citat de Agerpres.
Josh Duhamel, care mergea la Louisville, în Kentucky, a considerat că e mai interesant să trimită în continuare SMS-uri decât să-şi închidă telefonul, înainte de zbor. În pofida avertizărilor personalului de bord şi a comandantului, actorul de 38 de ani a refuzat să-şi închidă telefonul.
Atunci avionul, care plecase de la poarta de îmbarcare, s-a întors şi Josh Duhamel a fost coborât din avion, făcându-i pe ceilalţi pasageri să piardă o oră.