Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a recurs joi la două metafore pentru a descrie relația României cu Statele Unite, afirmând că „dragostea este încă acolo” și comparând legăturile economice și de securitate dintre cele două țări cu un „milkshake”, potrivit unui video postat de Council of Foreign Affairs.
Declarațiile au fost făcute la minutul 30, în cadrul unei discuții în marja Adunării Generale ONU, găzduite de Consiliul pentru Relații Externe (Council on Foreign Relations), alături de vicepremierul polonez Radosław Sikorski.
Discuția despre viitorul relației transatlantice a ajuns la o comparație cu o căsnicie, după ce Sikorski a folosit această metaforă pentru a descrie legăturile dintre Europa și Statele Unite.
Oana Țoiu a preluat metafora și a afirmat că, în cazul României, „dragostea” nu a dispărut. „Cred că, pentru noi, dragostea este încă acolo. Dar ceea ce ne dorim este să avem, în această căsnicie, capacitatea de a cumpăra împreună o casă mai mare, ca să folosesc această analogie”, a declarat Oana Țoiu.
Ministrul de Externe a adus apoi în discuție prezența americană în România, investițiile planificate la baza militară Mihail Kogălniceanu și sistemul de la Deveselu.
„În acest sens, de exemplu, perspectiva României este că prezența SUA în România, investițiile de ordinul miliardelor pe care le-am planificat pentru baza militară de la Mihail Kogălniceanu, care este una dintre cele mai mari din Europa, prezența scutului de la Deveselu și parteneriatul nostru cu SUA în domeniul apărării împotriva unor potențiale atacuri iraniene sunt elemente importante. Însă ceea ce am construit împreună, în materie de încredere, de-a lungul acestui proces contribuie, de asemenea, la capacitatea Statelor Unite de a-și proiecta puterea și la securitatea SUA”, a spus șefa diplomației române.
Țoiu a afirmat că încrederea construită între România și Statele Unite în cadrul cooperării de securitate contribuie inclusiv la securitatea și capacitatea de proiecție a puterii americane.
Ministrul a comparat apoi interdependența dintre interesele economice și cele de securitate ale celor două țări cu ingredientele unui milkshake.
„Cred că, dacă ne uităm la obiectivele noastre de securitate și economice, este că, atunci când ai ceva care funcționează și ai, de exemplu, acest milkshake extraordinar, nu există nicio modalitate de a scoate căpșunile și restul ingredientelor înapoi din rețetă. Nu funcționează așa. Și cred că în acest punct ne aflăm acum în această relație”, a declarat Oana Țoiu.