În 1979 a dat pentru prima dată la Teatru, dar a picat. A urmat o postliceală, în urma căreia a devenit depanator de televizoare, însă nu a renunţat la gândul de a deveni actor. Vreme de şapte ani a depanat tot ce avea lămpi în Buzău, în acelaşi timp jucând în spectacolele unei trupe de amatori. Încurajat de nume mari ale teatrului de la acea vreme, printre care Dina Cocea şi Valentin Silvestru, a încercat din nou examenul de admitere şi a reuşit.

Grupul Vouă nu a făcut altceva decât să confirme calităţile sale de actor de comedie. „Dacă am faţă de salariu minim pe economie, în ce naiba să joc, în Othello? Joc şi eu ce îmi dau oamenii ăştia: eu sunt Nea Mitică, Nea Vasile, Nea Gigi, Nea Traian, Nea Stoian. Tot un „nea” sunt. Aşa mi-e faţa, ce să fac? Câştig o pâine cu faţa asta!„, mărturiseşte actorul pentru Libertatea.

VIDEO/Actorul Radu Gabriel: "Dacă am faţă de salariu minim pe economie, în ce să joc, în Othello?"

După absolvirea facultăţii a rămas în continuare la catedră, devenind profesor pentru cei care i-au călcat pe urme. „Eu sunt tare mândru, fiind şi un fel de antrenor la UNATC de vreo 30 de ani, sunt foarte bucuros să văd oameni cu care am lucrat când erau studenţi, îi văd atât de buni în toate filmele, fără excepţie, sunt excepţionali! D-aia zic că filmul e puţin, copiii ăştia, dacă vin de 20-25 de ani încoace înspre teatru şi înspre film, imensul lor talent şi marea lor disponibilitate ar merita mult mai multe filme”, mai spune Radu Gabriel, căruia mai toată lumea îi zice „dom’ profesor”.

Filmul crimei din Sectorul 4. Bărbatul căutat pentru crimă i-a mărturisit mamei sale că a omorât-o pe fetiţa de 12 ani
Recomandări
Filmul crimei din Sectorul 4. Bărbatul căutat pentru crimă i-a mărturisit mamei sale că a omorât-o pe fetiţa de 12 ani

Hâtru şi mereu pus pe glume, actorul de 61 de ani are totuşi un regret, legat de faptul că filmul românesc „este puţin”. „Cred că ar trebui să fie mai mult. Mai mult, mai diferit, mai variat ca abordare. Cred că ar trebui să fie şi film de public, film comercial. Poate nu se poate, poate nu avem public pentru atâta film… Şi mai zic ceva: ar trebui săli de film. Adică toate cele transformate în tot felul de chestii, din alea 600 care au fost înainte, măcar vreo 200, fraţilor, daţi-le înapoi, mă frate, mă! Şi nu mă refer la publicul de mall, de multiplex. Mă refer la publicul de la Tecuci, de la Focşani, de la Slobozia, de la Câmpulung Moldovenesc, din localităţi mici. Ei au avut cinematografe şi acum nu mai au. Asta ar putea ajuta filmul românesc. Sunt foarte supărat că nu mai sunt cinematografele alea şi că ele au alte destinaţii în acest moment”, a mai declarat cu năduf actorul Radu Gabriel, în exclusivitate pentru Libertatea.

El mărturiseşte că îşi doreşte mai multe filme pentru studenţii săi şi pentru foştii săi studenţi şi că dintre actualii regizori de film i-ar plăcea să lucreze cu Nae Caranfil, cu care a făcut un spot pentru Festivalul de Film Transilvania de la Cluj (TIFF).

EXCLUSIV. Voluntar ucrainean vorbește pentru publicul Libertatea din mijlocul inundațiilor: „Rușii au bombardat centrul de evacuare, abia plecasem de acolo”
Recomandări
EXCLUSIV. Voluntar ucrainean vorbește pentru publicul Libertatea din mijlocul inundațiilor: „Rușii au bombardat centrul de evacuare, abia plecasem de acolo”

CITEȘTE ȘI

VIDEO EXCLUSIV. George Piștereanu este un lover boy bine îmbrăcat. „ Îmi place să mă port la costum, chiar și pe motor”

 

 

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Ce s-a văzut pe chipul soțului Danei Roba, când a ajuns în fața judecătorilor. Ce a plănuit după ce a lovit-o cu ciocanul în cap
Viva.ro
Ce s-a văzut pe chipul soțului Danei Roba, când a ajuns în fața judecătorilor. Ce a plănuit după ce a lovit-o cu ciocanul în cap
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Un cuplu a făcut o descoperire sinistră după ce s-a mutat în casă nouă. Ce se ascundea sub podea: „Cum vă descurcați cu fantomele”
FANATIK.RO
Un cuplu a făcut o descoperire sinistră după ce s-a mutat în casă nouă. Ce se ascundea sub podea: „Cum vă descurcați cu fantomele”
Tancurile Leopard 2 pe care rușii se laudă că le-au distrus ar fi fost, de fapt, tractoare. "Vehiculul are clar patru roți"
Știrileprotv.ro
Tancurile Leopard 2 pe care rușii se laudă că le-au distrus ar fi fost, de fapt, tractoare. "Vehiculul are clar patru roți"
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
Observatornews.ro
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
BREAKING NEWS | Gigi Mulţescu "are început de Alzheimer"! Drama din spatele absenţei din fotbal a ex-antrenorului de la Dinamo. Ce doresc să facă acum cunoscuţii săi | EXCLUSIV
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Gigi Mulţescu "are început de Alzheimer"! Drama din spatele absenţei din fotbal a ex-antrenorului de la Dinamo. Ce doresc să facă acum cunoscuţii săi | EXCLUSIV
'Am fost agresată, înșelată, umilită'. Magda Vasiliu a făcut dezvăluiri tulburătoare, după ce Dana Roba a ajuns în stare critică la spital
Unica.ro
'Am fost agresată, înșelată, umilită'. Magda Vasiliu a făcut dezvăluiri tulburătoare, după ce Dana Roba a ajuns în stare critică la spital
Horoscop 10 iunie 2023. Scorpionii trebuie să fie onești cu ei înșiși și să recunoască ce nu le-a ieșit din tot ce au vrut să facă în ultima perioadă
HOROSCOP
Horoscop 10 iunie 2023. Scorpionii trebuie să fie onești cu ei înșiși și să recunoască ce nu le-a ieșit din tot ce au vrut să facă în ultima perioadă