Aflată ieri în faţa magistraţilor care judecă divorţul introdus de Şerban Ionescu, bărbatul cu care are un băiat în vârstă de 17 ani, actriţa a susţinut că nu vrea să se despartă, deşi apropiaţii i-au interzis să-şi viziteze soţul aflat în grija bătrânei sale mame. Pe final de şedinţă de judecată, Magda Catone a ajuns în faţa magistraţilor şi, prin apărătorii săi, a susţinut că, indiferent de opoziţia prietenilor lui Şerban Ionescu, ea va face tot posibilul să-şi refacă familia.
Chiar dacă actriţa intenţiona să pună capăt scandalului şi e decisă să lupte pentru a obţine iertarea lui Şerban, conştientă fiind că el a fost grav rănit în orgoliu când a aflat că Magda are un amant, magistraţii au amânat procesul până pe data de 14 decembrie. Adică până când autoritatea tutelară va efectua la domiciliile celor doi actori anchete sociale în urma cărora se va hotărî în grija cui va rămâne fiul încă minor al cuplului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.