„Sunt piese de dragoste în limba engleză, compuse de dinainte de „Fără Zahăr”. Le-am tot mutat de pe un hard pe altul şi la un moment dat mi-am dat seama că este păcat să le pierd. Aşa ca acum le-am scos de la păstrare şi am dat drumul noului proiect. Sunt piese serioase, rock alternativ, complet diferit de ceea ce cântam înainte”, a spus Bobo Burlăcianu.
Din noua trupă mai face parte toboşarul de la „Fără Zahăr”, Alex Neagu. Departe de a se simţi ameninţată de noul proiect, cealaltă jumătate a trupei „Fără Zahăr” a fost alături de Bobo şi Alex încă de la început, fiind şi cei mai aprigi suporteri la primul concert susţinut de „The Brad Pits” la sfârşitul săptămânii trecute într-un pub din Iaşi.
„Pe vremea liceului era deliciul nostru să ascultăm piesele de dragoste ale lui Bobo prin parcurile din Dorohoi. L-am încurajat cu acest nou proiect, piesele sunt prea frumoase ca să nu ajungă şi la urechile altora”, a spus Bobo Dumitraş.
Noul proiect nu presupune desfiinţarea trupei „Fără Zahăr”, băieţii lucrând acum intens la un nou album.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.