Tudor Chirilă este printre primele opțiuni ale concurenților în momentul în care trebuie să își aleagă mentorul. Actorul a povestit care este secretul lui.

„Un pic de actorie, mai ales improvizație, un pic de pedagogie – ăsta e un element pe care emisiunea l-a adus în viața mea, un pic de muzică sau de căutare muzicală, un mixt din ăsta care face emisiunea foarte versatilă, unde nu ai timp să te plictisești.

N-aș putea niciodată să fiu prezentator de emisiune, pentru că nu mă văd în rolul ăla, în schimb, rolul ăsta multiplu, aș zice, de antrenor/mentor și un pic de regizor al momentelor mă face să mă simt bine, nu știu, pur și simplu mi s-a potrivit din primul sezon, chiar dacă învățam emisiunea din mers”, a explicat Tudor Chirilă, pentru Revista VIVA!.

Adevărul despre relația dintre Tudor Chirilă și colegii de la „Vocea României”, înainte de finală. „Asta e ceea ce primează”

„Mă recomandă momentele pe care le-am făcut de-a lungul timpului și câteodată, poate, și răsturnările de situație din finale, pentru că nu întotdeauna am fost favorit, dar am reușit să câștig și din postura de underdog.

Cred că sunt destul de onest și s-ar putea să am niște idei bune de discurs câteodată, care se reverberează, cumva, în concurent, în momentul alegerii”, a mai adăugat actorul.

Atât pe micile ecrane, cât și în spatele camerelor de filmat, Tudor Chirilă pare să aibă o relația bună cu colegii săi de platou.

Actorul recunoaște că între ei este o atmosferă relaxată și că lucrurile funcționează firesc, încât uită că în jur se află camere de luat de vederi.

„E foarte OK. Noi suntem toți acolo să facem un show de televiziune să funcționeze, și asta este ceea ce primează, iar în ceea ce vedeți voi la emisiune sunt și multe scene în care noi uităm că se filmează.

Practic cât suntem în platou se filmează non-stop, așa că nu prea există atmosferă dublă – aia când sunt camerele deschise și aia din pauză, dar, repet, toată lumea știe că, atât timp cât suntem în platou, suntem să facem această emisiune să funcționeze”, a mărturisit artistul pentru sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.