Află care sunt cele 16 concurente de la Next Top Model România

Comentează

Next Top Model pregăteşte telespectatorilor Antena 1 foarte multe surprize. Cătălin Botezatu va prezenta imagini inedite din timpul castingului naţional desfăşurat anul acesta în şapte oraşe din România: Bucureşti, Bacău, Braşov, Constanţa, Craiova, Timişoara şi Cluj. Peste 8.000 de fete, foarte frumoase şi foarte determinate să-şi facă numele cunoscut, au venit anul acesta la castingul organizat de Next Top Model România. După un casting dur, 16 fete s-au bucurat la aflarea veştii că vor fi viitoarele concurente ale Next Top Model.

1.Mădălina Goian

 
Are 16 ani, este din Bacău, are 1.72 înălţime şi 52 de kilograme. „Sunt o fată caracterizată prin contraste, puternică şi în acelaşi timp sensibilă. Sunt altruistă, alteori egoistă, modestă şi retrasă. Iubesc tot ce este frumos şi nu îmi plac lucrurile false", se caracterizează Mădălina.

2.Aida Becheanu

Are 18 ani, este din Târgovişte, are 1.70 înăţime şi 50 kilograme. "Am ales sã particip la acest concurs pentru a mã perfecţiona pe plan profesional şi pentru a învãţa cât mai multe lucruri. Fie ca cea mai bunã sã câştige!", spune Aida despre ea.

3.Florentina-Mihaela Ciupu

Are 20 de ani, este din Bucureşti, are 1.75 înăţime şi 53 kilograme. "Sunt o fire sociabilă, optimistă, îndrăzneaţã, foarte ambiţioasă, orgolioasă peste măsură şi încăpăţânată. Sunt o persoană sufletistă, realistă şi totodată dură, cu un caracter foarte puternic. Apreciez sinceritatea şi tot ce este frumos. Urăsc minciuna, nedreptatea şi ipocrizia", spune Florentina.

4.Karin Arz

Are 19 ani, este din Sibiu, are 1,73 înălţime şi 50 kilograme.
"Mă consider o persoană sociabilă, veselă, încrezătoare, sinceră, care spune lucrurilor pe nume", spune Karina

5.Irina Batrac

Are 17 ani, este din Mangalia, are 1,78 înălţime şi 55 kilograme. "Sunt o persoană veselă, optimistă, sociabilă, activă şi ambiţioasă. Consider că nimic în viaţă nu este întâmplător, iar faptul că particip la Next Top Model este şansã uriaşã pentru mine", se descrie Irina.

6.Miruna Iovan

Are 16 ani, este din Bucureşti, are 1,80 înălţime şi 54 kilograme. "Fire echilibrată, ambiţioasă, relaxată, pozitivă. Nu mă las intimidată uşor şi am încredere în mine", spune despre ea.

7.Iasmina Balamat

Are 18 ani, este din Drobeta Turnu Severin, are 1,73 înălţime şi 48 kilograme. "Sensibilă şi pretenţioasă cu mine şi cu cei din jur, găsesc cã numai aşa aş putea convieţui cu frumosul, cu eleganţa şi cu un anumit tip de rafinament la care aspir dintotdeauna", spune ea.

8.Iulia-Alexandra Micloş

Are 21 de ani, este din Oneşti, are 1,73 înălţime şi 50 kilograme. "Acest concurs reprezintă pentru mine o rampă de lansare şi o nouă provocare. Întotdeauna am ştiut cã pot mai mult şi mi-am spus: De ce nu? Sunt o fire sociabilã, extrem de ambiţioasã şi cu un caracter puternic. Principalele mele atuuri sunt naturaleţea şi încrederea în forţele proprii. Printre pasiunile mele se numãrã designul interior, muzica şi sportul, iar ca hobby desenul", se descrie Iulia.

9.Elena Simona Din

 Are 19 ani, este din Râmnicu Valcea, are 1,78 înălţime şi 55 kilograme.  Spune despre ea că este ambiţioasã, perseverentã, creativă, optimisă, amuzantă, ingenioasă, energică.

10.Denisa Hîncu

Are 19 ani, este din Craiova, are 1,75 înălţime şi 55 kilograme. "În câteva cuvinte mã pot defini ca fiind o fire deschisã, sociabilã, prietenoasã, dar totodatã naturalã şi puternicã. Îmi doresc sã cunosc oameni cu adevarat profesionişti, oameni de la care am cu siguranţã multe de învăţat", se descrie Denisa.

11.Diana Trofin

Are 16 ani, este din Bacãu, are 1,78 înălţime şi 50 kilograme. "Am venit la acest concurs pentru a-mi face prieteni si pentru a învăţa de la cei mai buni în materie de make-up, hair-styling şi modã. Sunt o fire sociabilã, spontanã, sufletistã, ambiţioasã, veselã şi nu îmi place sã stau degeaba, tot timpul trebuie sã fac câte ceva", spune ea.

12.Claudia-Gina Tănasie

Are 20 de ani, este din Sfântu Gheorghe, are 1,80 înălţime şi 55 kilograme."Sunt o persoanã optimistã, activã, veselã, pragmaticã, deschisã noilor provocãri şi îmi doresc enorm sã am parte de mari realizari pe plan profesional", mărturiseşte Claudia.

13.Cristina Chiriac

Are 17 ani, este din Tecuci, are 1,80 înălţime şi 55 kilograme."Sunt o persoanã ambiţioasã şi totdeauna deschisã unor noi provocãri şi experienţe", susţine Cristina.

14.Laura Giurcanu

Are 14 ani, este din Bucureşti, are 1,80 înălţime şi 55 kilograme. "Sunt o persoanã competitivã şi plinã de energie. Dacã îmi propun sã fac ceva pun trup, minte şi suflet ca sã reuşesc. Iau orice mi se întâmplã acum ca pe o provocare cãreia sper sã-i fac faţã", consideră Laura.

15.Iuliana Mînza

Are 21 de ani, este din Chişinau, are 1,77 înălţime şi 53 kilograme. "Sunt o fire sensibilã şi totodatã o luptãtoare indiferent de barierele vieţii. Respect persoanele ce dau dovadã de caracter, ambiţie şi înţelepciune!Am venit la acest concurs datoritã calitãţilor ce mã definesc şi pentru a demonstra cã frumuseţea intelectualã mereu e o victorie indiferent de factorii ce pot trãda", spune ea.

16.Sandra Ciubotariu

Are 17 ani, este din Bacãu, are 1,73 înălţime şi 50 kilograme. "Pânã acum am învãţat de la pãrinţi sã preţuiesc viaţa, munca, dar în special oamenii. Pot spune cã am o fire sensibilã, sunt dezinvoltã, comunicativã şi am o personalitate foarte puternicã. Pasiunile mele sunt modellingul, sportul şi cãlãtoriile", susţine Sandra.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
Florin Dumitrescu
Exclusiv
17:25
Chef Florin Dumitrescu își deschide două restaurante. Ce investiție uriașă a făcut juratul MasterChef
POLITIC
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
13:21
Primele declarații din PNL, după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași
Ultimele știri
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
17:53
Cris-Tim cumpără cel mai mare producător de sandvișuri din România și competitorul principal din piața de ready-meals
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
17:48
Un bancher cu o casă de 2 milioane de lire sterline a fost condamnat după ce a pretins că e șomer ca să obțină reduceri la biletele de tren
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!