Aharon Appelfeld s-a născut în 1932, într-un sat aflat în apropiere de Cernăuți, oraș aflat astăzi pe teritoriul Ucrainei, într-o familie de evrei. Mama sa a fost ucisă de naziști, în timp ce el și tatăl său au fost deportați într-un lagăr de concentrare din care a evadat singur, în 1942. A supraviețuit în păduri, înainte să fie capturat de ruși, unde a lucrat ca bucătar timp de nouă luni, în armată. În 1946 el a emigrat în teritoriile palestiniene.

„Nimeni nu dorea orfani în Europa. Singurul loc unde puteam merge era Palestina”, a povestit scriitorul într-un interviu pentru AFP în 2010.

În 1957 în Israel, Aharon Appelfeld îşi reîntâlneşte tatăl, supravieţuitor şi el al lagărului de concentrare. Prima sa carte, publicată în 1962, a fost urmată de peste 40 de opere, romane şi volume de versuri. Răsplătit cu numeroase premii în lumea întreagă, scriitorul a primit Premiul de stat din partea Israelului în 1983 şi Premiul Médicis pentru literatură străină în 2004 pentru autobiografie.

Aharon Appelfeld nu dorea să fie catalogat ca scriitor al Holocaustului chiar dacă literatura sa a oferit o voce celor care nu au reuşit să supravieţuiască.
„Nu vrei să fii un scriitor al morţii. Scrisul presupune să fii în viaţă”, a mai spus el.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări

Aharon Appelfeld, care a fost și profesor de literatură la Universitatea Ben Gourion, publicase cel mai recent roman în urmă cu doar câteva luni.

Citește și: Cum o cheamă de fapt pe Dana Grecu. „N-am spus public asta niciodată”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro

“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO

Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO

Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro

Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI