Am fost singurul adult din sală la „Barbie”. Cum puteam să le spun copiilor că filmul nu e pentru ei?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Barbie” are un succes imens în cinematografe pentru că e primul lungmetraj cu actori realizat despre legendarele păpuși, dar cine le spune fetițelor care fac coadă la casă în hăinuțe roz că nu e un film pentru copii? Cine stă să întrebe la ieșirea din sală cui i-a plăcut filmul?
Mi-a părut rău să le văd figurile dezumflate la final. E adevărat că ratingul e 13 în SUA și 12 în România (adică e nevoie de acordul părinților pentru copiii sub 12 ani), dar nici copiii de 13 ani nu găsesc ceea ce caută în filmul Gretei Gerwig. Publicul ideal cred că e de la 16 ani în sus și poate urca și până la 55 (un public educat, care a auzit de „Umbrelele din Cherbourg” sau de „Truman Show”), dar se duce un cinefil cincuagenar să vadă „Barbie”?
Din prima scenă - o interpretare a debutului din „2001: A Space Odyssey” (1968), filmul își anunță intențiile, deși paralela dintre maimuțele lui Kubrick și fetițele care se joacă cu păpuși poate părea destul de îndrăzneață. Apariția primei păpuși Barbie, perfectă și neverosimilă ca un extraterestru, le determină pe fetițe să-și distrugă cu furie desuetele companioane. E apariția unei noi ere.
Ideea unui prim film cu actori despre Barbie datează din 2009, dintr-o perioadă când Greta Gerwig nu regizase niciun film și poate nici nu se gândea la asta. Ideea de a avea un lungmetraj despre Barbie a venit chiar din partea companiei producătoare a păpușilor, Mattel, și s-a concretizat când actrița australiană Margot Robbie a acceptat oferta de a juca și a contactat-o pe Gerwig, care deja se remarcase ca regizoare cu „Lady Bird” și „Little Women”.
Mattel nu a agreat ideea unui film feminist despre păpușile Barbie, cum Robbie și Gerwig se pare că doreau, deși i-a dat mână liberă regizoarei să scrie scenariul împreună cu partenerul ei, regizorul și scenaristul Noah Baumbach (care în filmele sale explorează adesea relațiile dintre sexe). Mattel dorea un produs care să-i servească interesele financiare, pe când Gerwig, care după „Little Women” începuse să fie asimilată cinemaului feminist, plănuia ceva mai mult decât un film distractiv și vandabil.
Din acest conflict s-a născut „Barbie”, iar rezultatul se vede în înșelătoarea campanie de promovare adresată și celor mici, și celor mari - sau, cum spune trailerul, și celor care o iubesc, și celor care o urăsc pe Barbie. Adică tuturor plătitorilor de bilet.
Un fantasy inteligent și amuzant
Nu e ușor să faci un film și în favoarea, și împotriva a ceva - iar această ambivalență i s-a părut probabil lui Gerwig cea mai mare provocare. Această ambivalență costă până la urmă filmul. În vreme ce fetițele ies din sală dezamăgite de dialogurile din care n-au înțeles mare lucru, feministele spun că filmul nu e destul de radical. Adevărul nu e undeva la mijloc, ci la fiecare în parte, din moment ce fiecare a mușcat momeala și se aștepta să vadă ce dorea.
Dacă nu-i cauți militantismul în cutele rochiței, „Barbie” e un fantasy inteligent și amuzant (nici să cazi pe jos de râs, nici prea profund), dar foarte inventiv, care vede universul Barbie ca pe un fel de grădină a Raiului, unde femeile și bărbații (numiți toți, pentru cine nu știe, Barbie și Ken) trăiesc o fericire perpetuă. Cu toată artificialitatea ei, această lume e considerată de ei cea mai bună lume posibilă.
Matriarhatul mulțumește oricum pe toată lumea. Barbie-ele au funcții de conducere (președintele nu e doar femeie, ci, pentru conformitate, și de culoare) și meserii de răspundere, pe când singura preocupare a Ken-ilor e să le facă curte și să nu poată trăi fără ele.
Sămânța distrugerii apare când Barbie stereotipa (Margot Robbie) începe să se gândească la moarte, ceea ce unui cinefil îi poate aminti și mai mult de „Truman Show” (1998, Peter Weir).
Moartea înseamnă viață, deci senzații (chiar dacă apa de la duș nu există), dar și celulită - și lista ar putea continua, dacă Barbie nu ar trebui să plece în realitate, să o găsească pe fetița nefericită care i-a transmis gândul și să rezolve situația.
Toate ar merge probabil șnur, dacă Ken (Ryan Gosling) nu s-ar strecura în mașina roz a lui Barbie și, odată ajunși în Los Angeles, n-ar avea revelația unei lumi unde bărbații sunt la conducere. Sau cel puțin așa i se pare lui, care se simte flatat până și când e întrebat de o femeie cât e ceasul.
Aceasta e partea cea mai delicioasă a filmului, iar Gerwig/Baumbach susțin aici dialogurile ilariante, cu ironii bune la adresa societății actuale, unde sexismul post #MeToo e aceeași Mărie cu altă pălărie ca înainte de #MeToo. Replicile scânteiază în gura delirantului Ryan Gosling, care îi fură lejer scenele lui Margot Robbie fără a-și propune. Ken-ul lui e superficial și fragil în proporții egale, dar demențial de haios.
Filmul evoluează dramaturgic atunci când Barbie descoperă că nu o fetiță îi inculcase teama de moarte, ci mama acesteia (America Ferrera), care lucra la compania Mattel. De aici nu doar că „Barbie” pare că începe să se adreseze mai mult adulților, dar devine autoironică atunci când intră în scenă directorul executiv al companiei (mereu tânărul Will Ferrell), un costum fără suflet, interesat doar s-o expedieze pe Barbie în lumea ei, ca să nu-i ruineze afacerea.
Când toată lumea o pornește spre tărâmul Barbie (eroina, fetița cu mama ei, CEO-ul și comando-ul lui de directori) și descoperă un paradis viciat, transformat în patriarhat, filmul o mai duce puțin din inerție, după care începe să se lase ca un tort obosit, mult prea dulce ca să fie consumat à la longue.
Patriarhia salvează comedia
Publicul din România are norocul umorului involuntar al traducerii filmului, care înlocuiește mecanic „patriarchy” („patriarhat”) prin „patriarhie”, și dă-i și luptă cu „patriarhia” în toate replicile din lumea roz unde Ken a adus blana de cocalar american și plăcerea de a primi o bere rece din mâinile unei femei frumoase.
La final, Gerwig/Baumbach despletesc cu generozitate nodul conflictual, astfel încât toată lumea să plece mulțumită (inclusiv cei de la Mattel, pentru că CEO-ul fictiv nu se dovedește a fi atât de îngrozitor) și mai ales eroina, care ia cea mai bună decizie pentru sine, fără a distruge universul care a creat-o.
Când filmul se termină și ultima nuanță de roz se șterge, rămâi cu sentimentul că universul Barbie s-a închis la loc peste el însuși, ca o gelatină foarte puțin deranjată de un mic frison feminist.
Trailer:
Foto: cinemagia.ro
MirunaI 29.07.2023, 20:49
Chiar nu este un film pentru copii
ElenaMA 29.07.2023, 20:51
Nu mi-a plăcut
emy69emy 29.07.2023, 20:54
Urmează sa-l vedem la cinema # pink ?
Daniel9090 29.07.2023, 21:01
O porcărie de film
Miha0018 29.07.2023, 21:42
Film pentru adulți, cu sala plină de copii?