Ana Munteanu, câştigătoarea Vocea României 2017, a fost criticată de un deputat din Parlamentul României pentru că a acceptat un premiu de la Igor Dodon.UPDATE, ora 10:19 - Într-o postare pe rețele de socializare, câștigătoarea show-ului muzical „Vocea României”, Ana Munteanu, a răspuns celor care au criticat-o pentru faptul că a acceptat diploma „pentru promovarea imaginii Republicii Moldova în lume” oferită de Igor Dodon.
Ana Munteanu, câștigătoarea concursului „Vocea României”, originară din Republica Moldova, a acceptat Diploma de Onoare de la președintele țării, Igor Dodon. Constantin Codreanu, deputat în Parlamentul României, preşedinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor, care este originar din Republica Moldova, a criticat-o pentru acest lucru, potrivit zugo.md.
“1. Acum 2 săptămâni mă/ne bucuram de victoria Anei Munteanu din Hâncești, R. Moldova, la Vocea României. Acea victorie i-a adus 100.000 de euro. Astăzi, aceasta a fost premiată cu diploma de onoare a Președintelui MD. Nimic rău în acest gest dacă diploma nu ar purta semnătura unui rătăcit. 2. De la Dodon, așteptări nu cred că e cazul să avem după participarea la inaugurarea unei grădinițe reabilitate din banii oferiți de Guvernul României, deci, de cetățenii români. Stat pe care îl atacă în mod constant cu declarații din ce în ce mai directe, izvorâte din mintea-i bolnavă.