Afacerea din spatele manualelor auxiliare. Învățătorul Petruț Rizea: „Sunt scumpe și inutile, dar ni se bagă pe gât”. Daniel Șuștac: „Școala, o piață subterană de desfacere din care editurile scot bani grei”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Deși nu sunt obligatorii, auxiliarele au devenit un must-have în ghiozdanele copiilor, ajungând să cântărească mai mult decât manualele școlare. Și nu ar fi asta o problemă, până la urmă, ci faptul că la începutul fiecărui an părinții sunt nevoiți să scoată din buzunare sute de lei pentru diferite caiete de lectură, caiete de exerciții sau de lucru, bani care alimentează piața subterană de desfacere a unor produse și servicii conexe școlii, a declarat pentru Libertatea Daniel Șuștac, reprezentantul grupului „Părinții elevilor din România”. Iar această practică este confirmată chiar de voci din sistem. „Există o piață a auxiliarelor mai mult sau mai puțin băgată pe gâtul profesorilor”, a mărturisit învățătorul Petruț Rizea, care consideră aceste materiale pe cât de scumpe, pe atât de inutile.
Cuprins:
- Învățătorul Petruț Rizea: „Un profesor bun își gândește singur lecția, nu are nevoie de manuale auxiliare”
- „Eu nu cer bani. Eu nu sunt piețar și nici promoter! ”
- „Spuneți-ne și nouă ce auxiliare să luăm”
- Daniel Șuștac: „Școala românească, o piață subterană de desfacere a unor produse conexe educației”
- Daniel Șuștac: „Orice profesor ar trebui să poată preda fără materiale suplimentare”
- Manualele școlare, depășite, rupte și murdare. Petruț Rizea: „E și normal ca auxiliarele să fie preferate de părinți”
- Școala, gratuită doar pe hârtie
Învățătorul Petruț Rizea: „Un profesor bun își gândește singur lecția, nu are nevoie de manuale auxiliare”
„La clasele I-IV aceste auxiliare sunt total inutile, căci un profesor bun își gândește singur materialele didactice, fișele de lucru, activitățile”, a explicat învățătorul Petruț Rizea. „Eu le folosesc doar la clasa pregătitoare, pentru că acolo nu există deloc manuale, nu există niciun reper, niciun suport de lucru nici pentru profesor, nici pentru elevi”.
Însă dascălul o face în stilul său și doar dacă sunt de acord toți părinții. „Deși în cancelarie, la început de an, învățătorii discută despre aceste materiale și aleg împreună editurile, eu prefer să nu intru în acest joc. Eu îmi aleg singur auxiliarele, mă documentez, analizez mai multe oferte, caut materiale cât mai bine structurate și intuitive care chiar să-i ajute pe copii”.
Învățătorul mai are o cerință: alege edituri care oferă un singur caiet de lucru pentru fiecare disciplină. „Să nu fie nimic integrat. Sunt edituri, de exemplu, care au în ofertă și câte șase, șapte caiete pentru fiecare disciplină. Sunt prea multe! Imaginați-vă cât cântăresc în ghiozdane, nu mai spun cât costă! Eu nu vreau să-mi bulversez copiii și nici să pun o povară financiară foarte mare pe umerii părinților. Nu caut decât materiale avizate de Ministerul Educației, pentru că nu poți lucra cu orice găsești pe piață, să fie bine organizate, bine structurate și intuitive. Încerc, pe cât pot, să nu-i încarc pe elevi cu informații haotice, de-a valma, fără o logică și o structură clară”.
Învățătorul povestește că acum patru ani, când a luat prima generație de copii, fiind debutant în sistem a recomandat părinților manualele alese împreună cu grupul de profesori, colegi de cancelarie. „Am făcut o mare greșeală că nu le-am ales încă de pe atunci singur. Știți de ce? Pentru că pe parcursul anului școlar am constat că elevii mei nu reușesc să țină pasul cu volumul mare de informație livrat de acele cărți. Practic, acele auxiliare nu se potriveau cu ritmul de învățare al copiilor și nici cu ceea ce voiam eu să construiesc la clasă. Motiv pentru care nu am reușit să le parcurgem în totalitate până la finalul anului școlar. Eu nu mai vreau să fac vreodată greșeala asta”.
„Eu nu cer bani. Eu nu sunt piețar și nici promoter! ”
În opinia sa, manualul școlar este reperul care-l ghidează pe profesor în procesul de predare deoarece respectă întocmai programa școlară, în timp ce auxiliarul este doar un instrument suplimentar.
„Pentru mine auxiliarul nu este o necesitate, este doar un adjuvant de care, la o adică, mă pot lipsi. Pentru că mie îmi place să-mi organizez singur lecțiile, eu fac fișele de lucru, eu caut informații extra, eu gândesc toate activitățile de la clasă. Mie îmi place să combin, să caut materiale digitale, să vin cu idei noi, cu diverse jocuri de rol. Pentru că pe copiii din ziua de azi nu-i mai poți ține cu ochii într-o foaie de hârtie o oră întreagă. Ei sunt acum asediați de tehnologie, atenția lor este de scurtă durată. Prin urmare, trebuie să știi să te adaptezi și să fii cât mai inventiv. Prin urmare, de ce m-aș agăța eu atât de mult de un auxiliar? Ce ar putea să-mi ofere mie în plus?”
Însă, continuă învățătorul, la clasa pregătitoare, le folosește. „Doar aici mi se par utile”. Însă de achiziționarea acestora se ocupă părinții.
„Pentru că nu sunt obligatorii, eu nu pot să le cer părinților să le cumpere. Ei decid. Și tot ei strâng banii, cumpără cărțile, tot ei le primesc, le aduc la școală și încasează discount-ul, dacă există. Eu doar vin cu recomandări. Așa am procedat mereu. Niciodată nu am luat asupra mea această responsabilitate de a alege manualele sau de a le cumpăra. Să stau eu să fac chetă, să strâng bani, să trag de oameni, să fiu implicat în tot felul de discuții că am pus eu mâna pe banii lor… Niciodată nu aș face una ca asta. M-aș transforma într-un piețar”.
Petruț Rizea a precizat că în fiecare an este bombardat cu oferte din partea editurilor care încearcă să-și vândă cărțile.
„Există o piață a auxiliarelor mai mult sau mai puțin băgată pe gâtul profesorilor. În fiecare an primim zeci de oferte de la edituri, zeci de pliante. Sunt atât de multe încât refuz să le mai trimit părinților. Ce sunt eu, promoter? Eu sunt profesor! Apăruse, la un moment dat, un auxiliar pentru dezvoltare personală prin scriere creativă. Este incredibil! Aceste cărți au ajuns efectiv să dubleze manualele clasice. Părerea mea este că ar trebui să ne concentrăm pe programa școlară, să fim în stare să ducem la capăt curricula și abia apoi să vedem ce putem face în plus. Pentru că, în momentul de față, deja mi se pare prea mult!”
Învățătorul recunoaște că în anumite situații, când elevii primesc manuale școlare uzate, vechi, rupte, auxiliarul ajută mult în procesul de învățare. „Dar revin la ce spuneam: auxiliarul nu trebuie să ajungă ușa de urgență a actului didactic pe care trebuie să-l facă profesorul la clasă. Pentru că este posibil ca cei care promovează astfel de materiale suplimentare chiar pe asta să se bazeze: pe existența manualelor vechi, dar și pe lipsa de imaginație a profesorului, pe comoditatea multora dintre ei”.
„Spuneți-ne și nouă ce auxiliare să luăm”
Petruț Rizea a precizat că introducerea auxiliarelor în școli este cerută nu numai de profesori, ci și de părinți. „Paradoxal, deși auxiliarele sunt opționale dar și foarte scumpe, părinții sunt cei care, de multe ori, pun presiune, le cer la clasă, și le doresc pentru copiii lor. „Anul acesta, de exemplu, la pregătitoare, prima rugăminte a părinților a fost: «Spuneți-ne și nouă ce auxiliare să luăm»”, ne-a mai mărturisit învățătorul.
Dar și la clasele mai mari s-a întâmplat la fel. „În generația trecută, când am început clasa a II-a, a III-a, a IV-a, în fiecare an am fost întrebat pe ce auxiliare vor lucra copiii. Iar când le-am spus părinților că vor lucra strict după manual, mi-au spus că nu se poate, că aceste materiale în plus, ajutătoare, sunt necesare. I-am întrebat atunci de unde știu că sunt necesare, iar răspunsul a fost: așa lucrează toată lumea. Deci, e o practică la nivel național”.
Și încă un aspect: probleme apar și atunci când profesorul trebuie să parcurgă atât programa, cât și auxiliarul. „Profesorul acceptă să folosească și auxiliarele, dar în același timp trebuie să ducă la capăt și programa prevăzută în manual și cumva ajunge să transforme ora în ceva obositor”, mai spune Petruț Rizea. Concluzia lui este tranșantă: „Dacă ar fi să aleg ceva, aș alege ori manuale, ori auxiliare”.
Daniel Șuștac: „Școala românească, o piață subterană de desfacere a unor produse conexe educației”
Daniel Șuștac, reprezentantul Grupului Părinților din România, vede problema dintr-o perspectivă și mai largă. El susține că în jurul școlii s-a format o piață de desfacere a unor produse și servicii conexe, care atrag an de an sume uriașe de bani. Vorbim despre o afacere care, spune reprezentantul părinților, ține în viață multe edituri. „Școala românească a devenit o piață subterană de desfacere pentru produse și servicii conexe și nesolicitate”, afirmă Șuștac.
„Este o modalitate de a face și aceste edituri niște bănuți prin prisma unor parteneriate cu unități de învățământ, profesori, centre educaționale, centre de examinare sau alte entități”, mai susține reprezentantul părinților. „Foarte multe edituri mari trăiesc exclusiv din genul acesta de printuri. Și fac niște cifre de afaceri extraordinar de mari, adică rup piața de carte”.
Daniel Șuștac mai punctează un aspect, susținând că unii profesori ajung chiar să promoveze anumite edituri. „Sunt unii profesori care nu vor să lucreze deloc după manualele școlare, iar alții spun că nu pot lucra decât cu anumite auxiliare. Eu, unul, aud tot mai des: «Eu lucrez din auxiliarul de la firma X». «Toate rezultatele mele s-au clădit pe o strategie cu auxiliarele de la firma Y»”, susține reprezentantul părinților.
Mai mult, există însă și cadre didactice care au anumite interese financiare. „Alții pur și simplu folosesc acest discurs pentru a genera niște comenzi și, din comenzile respective, să-și ia niște comisioane”, afirmă Șuștac.
Iar problema, spune Daniel Șuștac, nu se limitează doar la auxiliare, căci mai ales la clasele primare părinții ajung să cumpere mai multe materiale care se completează între ele. „Nu poți face matematică având doar un manual, un auxiliar și o culegere dacă nu ai și caietul de exerciții. Iar acel caiet trebuie să fie de la aceeași editură. Prin urmare, trebuie să cumperi tot setul. Și aici se generează costuri foarte mari”, susține Șuștac.
Însă, de multe ori, aceste costuri nu reflectă calitatea produselor. Dimpotrivă, susține Daniel Șuștac. „Pe lângă editurile mari, cunoscute, consacrate, cu tradiție în comercializarea auxiliarelor există pe piață și firme mai mici, de care nu a auzit mai nimeni și care vin cu conținuturi de slabă calitate. Dar… ce să vezi… aceste titluri ajung și ele în școli pentru că cineva e prieten cu altcineva care a pus o vorbă bună unde trebuie ori sunt la mijloc o relație de afaceri, o prietenie, un interes oarecare, o conexiune”.
Daniel Șuștac: „Orice profesor ar trebui să poată preda fără materiale suplimentare”
Reprezentantul părinților consideră că un profesor ar trebui să poată preda și fără materiale suplimentare. „Orice profesor ar trebui să fie capabil să-și desfășoare ora și să-și ducă la îndeplinire misiunea fără un auxiliar, un caiet de exerciții. El ar trebui să folosească doar manualul și doar cunoștințele pe care le are”.
Mai mult, auxiliarele nu ar trebui să ajungă motiv de dispută între profesori, părinți și copii, nu ar trebui să devină motiv excludere sau bullying.
„Cunosc cazul unui elev care, pentru că într-o zi și-a uitat auxiliarul acasă, a avut nevoie ca profesorul să-i printeze din acea carte una, două pagini. Vădit deranjat, profesorul i-a spus copilului de față cu toți ceilalți că va trebui să achite contravaloarea tușului folosit pentru printarea celor două pagini. Asta, în condițiile în care materialul respectiv este unul suplimentar, opțional. Deci, să nu transformăm chestiunea aceasta într-o modalitate de excludere. Însă, la ce se întâmplă în școala românească, nu mă mai miră nimic”.
Manualele școlare, depășite, rupte și murdare. Petruț Rizea: „E și normal ca auxiliarele să fie preferate de părinți”
De ce au ajuns auxiliarele să dubleze manualele școlare, să fie cerute în aproape toate unitățile de învățământ, de ce au ajuns aceste materiale atât de cerute, atât de căutate? Învățătorul Petruț Rizea consideră că, dacă manualele școlare ar corespunde intereselor actuale ale copiilor, atunci auxiliarele nu ar mai avea atât de mult succes. „În timp ce manualele școlare sunt depășite, corespund intereselor copiilor de acum 10, 15 ani, auxiliarele sunt în pas cu timpul, cu actualitatea. Și atunci este normal să fie mai atrăgătoare, mai interesante, să prindă la copii și părinți. Sunt ca o plasă de siguranță atunci când manualul nu mai este adaptat realității”.
O plasă de siguranță care costă între 50 și 300 de lei, în funcție de numărul de copii dintr-o familie, de vârsta lor și de modelul de auxiliare comandat. Cifrele le-am obținut în urma unui sondaj efectuat pe un grup de părinți din online, la care au răspuns zeci de persoane. Iată câteva răspunsuri:
„Auxiliarele au devenit o adevărată industrie și surse sigure de profit pentru cei care le fac și le vând! Pentru ce mai sunt necesare manualele, acolo unde ele există?”
„300 de lei, clasa a VIII-a, culegeri de mate, română, engleză, germană. Aproximativ 200 lei pe an (depinde de la an la an, dar cam 140-190 lei, 230 lei, în medie aș zice 200 lei). Vorbim strict de manuale auxiliare și caiete de lucru, fără rechizite”.
„Clasa a IV-a: Română-mate 50 lei, engleză 43 lei, franceză 150 lei 2 cărți = 243. Clasa pregătitoare 133+50 engleza =183 lei. Ghiozdanul cântărește mult, nimeni nu zice nimic!!”.
„Clasa a IV-a: 205 lei. Mate, Română și Engleză”.
Școala, gratuită doar pe hârtie
Școala, prin urmare, nu este deloc gratuită, așa cum spune legea că ar trebui să fie. Dimpotrivă. An de an, părinții sunt obligați să scoată din buzunare sute de lei nu numai pentru auxiliare, ci și pentru fondul clasei, pentru cadoul doamnei, pentru excursii în timpul Școlii Altfel sau Săptămânii Verzi, pentru serbări de Crăciun sau Paște.
„Școala nu e gratuită, cum se spune, pentru că elevii nu primesc toate manualele gratuit. Pentru că ei nu sunt o prioritate pentru decidenți. Nu generează voturi”, a precizat Daniel Șuștac. Acesta atrage atenția că „părinților li se cer bani la greu pe grupurile de părinți pentru diverse activități, acțiuni, investiții, achiziții, renovări, utilări”, mai spune el. „Într-atât de neechitabil și de indiferent față de nevoile reale ale elevilor a devenit învățământul încât orice poate fi justificat, chiar așa, într-un mod ostentativ. Nu ți-ai comandat auxiliarul X sau caietul X de exerciții, vei fi sancționat printr-o modalitate directă sau indirectă”.
Pentru Petruț Rizea, soluția este ca auxiliarul să rămână exact ceea ce ar trebui să fie: un instrument opțional, care îl ajută pe profesor atunci când este cu adevărat necesar, nu o obligație suplimentară pentru copil și familie. „În centrul activității de la clasă se află profesorul și materialele pe care le pregătește el. Pentru că actul în sine de predare nu e reprezentat doar de manual”, ne-a mai spus învățătorul.
