Anca Lungu a renunțat la cariera în televiziune de doi ani, de dragul iubitului ei. Trăiește la Nisa într-o casă-muzeu, veche de 240 de ani!

Comentează
Arhiva foto

De aproape doi ani, de când s-a mutat în sudul Franței, Anca Lungu pare că trăiește într-un basm. Mai exact, într-o casă ce valorează două milioane de euro, dar, paradoxal, preferă să meargă cu mijloacele de transport în comun.

Mamă a doi copii, o fetiță cu primul ei soț, Ștefan Lungu, și un băiețel cu iubitul Harry Arampatzis, un milionar grec care are afaceri în domeniul cosmeticelor, Anca Lungu trăiește cea mai frumoasă perioadă a vieții ei. Dat fiind faptul că banii nu sunt o problemă pentru noul ei partener de viață, Anca s-a mutat într-o casă de poveste, așa cum îi place să spună: “Clădirea în care locuiesc de aproape doi ani la Nisa este o clădire-muzeu de la 1780, de care generații de proprietari au avut grijă, astfel încât să rămână trainică și să-și păstreze toate detaliile prețioase ale epocii în care a fost construită”, a spus Anca Lungu. Conform site-urile cu anunțuri imobiliare din Nisa, se pare că prețul unei astel de case se ridică undeva la două milioane de euro.

De când s-a mutat în sudul Franței, Anca și-a schimbat complet modul de viață, “Prințesa polonic” ,așa cum i se spunea în țara natală, susține că acum preferă să meargă mai mult pe jos sau cu mijlocul de transport în comun, să nu mai gătească decât strictul necesar, deși are un blog de gătit și să protejeze natura pe cât poate de mult, încercând să-și educe și copiii în aceeași direcție, de a fi mai atenți la mediul înconjurător.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
MONDEN
Răzvan Lucescu și Ioan Andone la înmormântarea lui Mircea Lucescu | Foto: Profimedia Images
12:29
Motivul pentru care Ioan Andone nu a fost lăsat să urce în avionul spre Spania: „Incredibil”. Ce a pățit pe aeroportul din București
Laura Cosoi revine pe micile ecrane după nașterea celei de-a cincea fetițe
12:07
Emisiunea la care revine Laura Cosoi după ce a născut a cincea fetiță. „Sunt foarte entuziasmată că am ajuns deja atât de departe”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
13:09
Gwyneth Paltrow, mărturisiri inedite despre despărțirea de Brad Pitt. Ce spune actrița despre fostul logodnic
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
12:59
Noi imagini cu Anisia Gafton înainte să nască. În curând își va ține bebelușul în brațe. „Am o energie foarte bună”
12:55
Apple Watch Ultra 4, lansat oficial: bateria care rezistă 84 de ore și funcția care îți spune în fiecare dimineață cât ești de obosit
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Zona de check-in a companiei Vueling de la Aeroportul Barcelona–El Prat, aglomerată de călători și bagaje. Spania, 16 iulie 2025
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
Doi lemuri cu coadă inelată. Sursă foto: Getty Images
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
Vedere aeriană realizată cu o dronă a plajei Ksamil, a apelor turcoaz și a insulelor din sudul Albaniei
11:30
Albania, destinația europeană vedetă pentru 2027. Turiștii călătoresc acolo pentru peisaje superbe și prețuri mici
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală