INTERVIU EXCLUSIV. Anca Lungu despre personajul “vinovat” pentru starea ei de bine. «De 5 ani, viața mea e mai frumoasă»

Comentează
Arhiva foto

În urmă cu cinci ani, Anca Lungu a primit-o în viața ei pe Prințesa Polonic, iar acum spune că ideea de a crea acest personaj a fost una dintre cele mai bune pe care le-am avut vreodată”. Sub noua identitate, vedeta Observatorului de la Antena 1 a adoptat un regim de viață mult mai sănătos.Libertatea: Cum ți s-a schimbat viața de când ai devenit Prințesa Polonic?

Anca Lungu: Prințesa Polonic îmi face viață mai gustoasa și mai frumoasă de mai bine de 5 ani. Lucrurile s-au schimbat în bine și cred că ideea de a crea acest personaj a fost una dintre cele mai bune idei pe care le-am avut vreodată!

Înainte aveai obiceiuri alimentare pe care le-ai caracteriza drept “proaste”?

Cred că cel mai prost obicei alimentar pe care l-am avut a fost acela de a sări peste micul dejun. Găseam tot felul de pretexte pentru a sacrifică în fond cea mai importantă masă a zilei. Prințesă Polonic m-a educat în sensul asta și între timp micul dejun a devenit una dintre micile plăceri ale zilei.

Îi face educație alimentară fetiței sale, Natalia

Mai ai pofte nesănătoase, tentații cărora le cedezi?

Da, recunosc, nu tot ceea ce mănânc este sută la sută sănătos. Deși “sănătos” e un termen relativ. Există alimente considerate sănătoase care ne pot face rău dacă nu le tolerăm. E și cazul meu. De o bună perioada nu mai tolerez merele. Deși îmi plac foarte mult trebuie să le evit. În ceea ce privește tentațiile, nu le refuz, dar cedez cu măsură. Convingerea mea este că nimic nu ne poate face rău în cantități foarte mici. Echilibrul și moderația sunt cheia!

Pe Natalia, fetița ta, o lași să aleagă ce mănâncă sau alegi tu pentru ea?

E o strategie greșită, din punctul meu de vedere, să lași un copil să decidă ce mănâncă. Un copil de 2-3 ani nu poate face alegeri conștiente. Acesta e rolul părinților și e un rol foarte important, pentru că în copilărie se formează gusturile și obiceiurile alimentare de mai târziu. Un copil care consumă fast-foosd și devine obez se transformă într-un adult cu probleme grave de sănătate. De ce să nu prevenim astfel de boli groaznice? De ce să nu creștem oameni sănătoși? Poate că părinții noștri n-au avut de ales și n-au avut nici informația necesară, dar noi putem face asta.

Cum arată primăvară în bucătăria ta?

Pentru mine primăvara este verde, cu spanac, salată, urzici și lobodă. E o perioada în care organismul nostru are nevoie de pauză. Am gătit în ultima vreme mult spanac. Nataliei îi place foarte mult cu praz și mămăliguță, dar și crud, în salate. Și ciorbiță de lobodă cu orez are foarte mult succes la Prințesă Linguriță.

Ce nu-ți lipsește niciodată din frigider și din cămară?

Din frigider nu-mi lipsesc kefirul, iaurtul, ouăle, untul, frunzele verzi pentru salate. Din cămară nu-mi lipsesc uleiul de măsline extravirgin, sucul de roșii și conservele făcute în casă, făină integrală, orezul basmati, lintea, năutul, fasolea uscată, paștele integrale, nucile și semințele crude, fructele uscate, ceaiurile și condimentele.

Se întâmplă să mai cumperi prăjituri sau să comanzi mâncare de la firmele de catering?

Da, se mai întâmplă. Dar îmi aleg cu grijă locurile din care cumpăr.

Gătești mult. Te-ai gândit vreodată să transformi pasiunea în afacere?

Nu, nu m-am gândit la o afacere în domeniul alimentației publice. Cred că îți trebuie mult mai mult decât pasiune pentru gătit ca să ai succes: trebuie să fii un manager bun, să cunoști bussinessul și să-ți alegi cu grijă oamenii cu care lucrezi. Televiziunea rămâne jobul meu, iar gătitul o pasiune.

Te uiți la emisiunile culinare?

Da, mă relaxez de multe ori în față televizorului urmărindu-i pe cei trei “Chefi la cuțite”! Sunt tipologii și personalități diferite, au stiluri diferite de gătit. Eu am avut șansa să fiu prezentă de câteva ori în platoul emisiunii, unde am jurizat farfurii. Cred că cele mai importante lucruri pe care le poți învață de la ei sunt bucuria și relaxarea cu care trebuie abordate lucrurile în bucătărie.

Natalia are aproape 3 ani. Da semne că îi place în bucătărie, alături de tine?

Prințesa Linguriță știe deja o mulțime de rețete și îi place în bucătărie. În diminețile de weekend facem împreună clătite. Natalia are inclusiv ustensilele ei cu care mă ajută. Are un tel mic și o răzătoare sub formă de prințesă. Îi place când folosim făină și frământăm aluaturi. Nu știu dacă va moșteni sau nu pasiunea pentru gătit, dar cu siguranță e deja o prințesă din toate punctele de vedere, care se îmbracă numai cu rochițe și pantofiori de “cleștar”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
13:26
Cum au apărut Sarah Dumitrescu și iubitul ei în Bali. Fiica Anamariei Prodan a făcut senzație în costum de baie
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!