Eva Măruță are tot mai mulți fani, după ce a jucat în filmul „Tati part-time”. Ea a fost susținută de familia ei, dar și de cei care o îndrăgesc. Fetița de 8 ani a celor două vedete s-a comportat ca un adevărat star de cinema. Andra a declarat, într-un interviu pentru revista VIVA!, că nici ea și nici soțul ei nu au îndreptat-o pe Eva spre actorie.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
„A venit natural, nu am îndreptat-o noi, adică… Practic, producătorii filmului au văzut TikTok-urile naturale făcute de Cătălin cu ea și a venit propunerea aceasta. Iar scenariul a fost scris în funcție de cum au văzut-o ei. Deci, a venit totul foarte natural, nu am vrut noi neapărat. Sigur că ea a văzut de când s-a născut – și ea, și David – televiziune, filmări, concerte… Adică au crescut văzând asta…
Avem acum, în weekend, la Sala Palatului. Avem concertul tradițional de la Sala Palatului. Am avut două zile în septembrie și pentru că s-au dat foarte repede, oamenii au cerut din nou concertul acesta. Așa că îl refacem acum, în weekend și vă așteptăm și pe voi la Sala Palatului, la concert”, a spus Andra pentru revista VIVA!
Recomandări
Dispariții misterioase din colecțiile familiei regale la Muzeul Național Peleș. Poliția a deschis dosar penal pentru furt
De Paște, Adra și familia ei vor pleca din București pentru câteva zile de relaxare departe de agitația orașului.
„De Paște cred că vom pleca pentru câteva zile să ne odihnim puțin, pentru că, după aceea, începem iarăși școala, emisiunea, evenimentele, live-urile de la Românii au talent”, a mai spus Andra pentru sursa citată.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Viva.ro
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
FANATIK.RO
Singurele persoane care sunt scutite de la plata impozitelor în 2025. Lista completă a românilor care nu plătesc taxe pentru teren și clădire
Elle.ro
Este OFICIAL! Vedeta a depus actele de divorț după aproape trei ani de căsnicie. Actrița și soțul ei s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fabuloase în Republica Dominicană
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
HOROSCOP
Horoscop 20 ianuarie 2025. Peștii sunt într-o perioadă de schimbări profunde și nu pot evalua corect impactul pe care îl au asupra celor din jur