Andra a făcut dezvăluiri despre cum a ajutat-o tatăl ei în carieră. Fără implicarea acestuia, viața artistei ar fi putut să fie total diferită în ziua de astăzi.
Andra a recunoscut că dacă nu ar fi avut parte de sprijinul tatălui ei, Alexandru Mihai, nu crede că ar fi ajuns o cântăreață atât de cunoscută.
„Eram un copil… Mie mi-a plăcut să joc fotbal, mi-a plăcut să mă joc și cu păpușile, mi-a plăcut să merg la cântări. Atâta viață aveam în mine, cred că am fost cel mai energic copil din familie. (…)
Eu mi-am dorit. Trebuie să îți și dorești. Să și muncești pentru asta. Mi se pare că nu e suficient să fie doar talent, iar eu nu pot să spun că zace în mine chestia asta.
Că îmi place să muncesc, dar am avut un tată extraordinar, îl am, care și în ziua de astăzi spune: ‘Ce piesă scoți? Dă vocea un pic mai tare și un pic de efect.
Adică tot se implică și când zic să mă lase. ‘Dar să știi că tata știe. Datorită lui am ajuns astăzi aici pentru că dacă nu, cine știe unde eram, cântam probabil tot în Câmpia Turzii.
El este cel care mi-a schimbat viața. A fost un pic poate prea exigent, dar dacă nu era așa, nu ajungeam aici”, a povestit Andra în podcastul Lucruri Simple, moderat de Horia Brenciu.
La vârsta de 14 ani, Andra s-a lansat alături de Costi Ioniță
„La 14 ani, înainte să mă lansez cu Costi Ioniță, cum tot am cântat pe la evenimente și cântam cu fratele meu, am avut ocazia să înregistrez și niște manele… și un producător de manele a zis: ‘Gata, vrem să o lansăm pe Andra!, și a zis că dă, nu știu, o sumă foarte mare pe vremea respectivă, în fiecare lună.
Suna foarte bine, știi? Pe vremea aia noi cântam la nunți, din asta trăiam… și faptul că el nu a acceptat și a zis:
„Eu nu vreau ca și copilul meu să meargă printre mese, să vină să-i bage bani la sân, adică vreau să fie, apropo de Monica Anghel, vreau să fie altceva, vreau să aibă o imagine curată, să se uite oamenii cu drag, dar nu la modul să pună mâna pe tine să tragă… fă-mi o dedicație și așa, știi?”, a dezvăluit Andra, potrivit Fanatik.