Însărcinată în şase luni, cântăreaţa a dezvăluit pentru revista Story ceea ce până acum era doar un zvon. Nu este afectată de faptul că relaţia ei cu Traian Spak nu este oficializată şi nici de comentariile presei legate de acest aspect. Nu a vrut să confirme sarcina şi nu o interesează niciun fel de publicitate pe această temă.
“Viaţa mea a fost întotdeauna pe prima pagină a ziarelor şi asta nu tocmai cu voia mea. Îmi doresc să păstrez anumite lucruri pentru mine şi familie, aşa că am preferat să amân momentul anunţului cât de mult. În general, nu sunt adepta circului şi nu am vrut să transform un eveniment atât de important pentru mine într-un spectacol media. Este un eveniment pur personal şi îmi doresc să rămână aşa”, a declarat vedeta pentru revista Story, pe coperta căreia a pozat cu burtica la vedere.
“Deocamdată, avem programul încărcat cu alte pregătiri legate de copil şi nu numai, mai ales că eu nu mi-am neglijat nici cariera artistică. Am avut destul de multă treabă în sensul ăsta în ultima vreme”, a mai spus aceasta.
Cântăreaţa a aflat deja că va aduce pe lume o fetiţă, însă mărturiseşte că nu ştie exact ce nume va purta micuţa: “Încă mai studiem variantele de nume, nu ne-am hotărât, probabil îl vom stabili în ultimul moment. Dar căutăm un nume care să înceapă cu litera “S”, pentru că sună bine alături de viitorul ei nume de familie, Spak”, a completat Andreea.
Vezi şi: Video | Andreea Antonescu, alias Miss Ventura, a lansat “Can You Feel It”