Așa s-a întâmplat și în noaptea de Revelion, când Andreea și-a programat nu mai puțin de 10 concerte, un adevărat record. Cum artista se întrebuințează serios la show-uri, cântă, schimbă zeci de ținute și dansează, aceasta a cam avut de suferit a doua zi.
”Da, cele 10 concerte de azi-noapte au reprezentat un record pentru mine și totodată pentru un artist din România. La fiecare eveniment am cântat și dansat 40 de minute și am schimbat 6 ținute - deci în total m-am schimbat de 60 de ori (încă un record). Azi nu mă mai pot mișca deloc, mă dor picioarele și spatele e blocat, dar mă refac în vacanța ce vine. Sunt fericită când mă autodepășesc și când fac lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate face”, a scris Andreea Bălan pe Facebook.
La o zi după ce a zăcut în urma concertelor, Andreea a plecat într-o vacanță pe care a programat-o cu mai mult timp în urmă.