În această linie nefericită a comunicării, Andreea Bănică a gafat de neiertat în fața unei admiratoare virtuale, care și-a exprimat dezparobarea în ceea ce privește o combinație din ținuta afișată de vedetă – rochie asortată cu adidași - , comentariu în care fana nu a uitat însă să o și complimenteze pe blondină. Cântăreața nu a știut să răspundă cu diplomație, s-a simțit ofensată, și... a dat de pământ cu fana sa sub ”ochii” celor aproape 1,6 milioane de ”urmăritori virtuali”. ”Draga mea, moda o facem noi, artiștii, persoanele publice!!! Suntem modele pentru unii dintre voi cum și pentru mine sunt alții (Rihanna, Katy Perry etc) . Dacă nu îți place, nu te îmbraci la fel, mergi la Obor și îți iei de la tarabe de îmbrăcat . Încearcă să nu mai comentezi aiurea dacă nu ești pasionată de modă nu ai cum să cunoști. Lasă-i pe alții”, i-a transmis tranșant Andreea Bănică.