Aproape toată redacţia de la Observator s-a îndreptat, astăzi, spre Focşani, acolo unde va avea loc înmormântarea jurnalistei Iuliana Gătej, decedată pe 24 decembrie, într-un accident de maşină.
Paginile de socializare aje jurnaliştilor de la trustul Intact s-au umplut de mesaje de condoleanţe şi de întrebări fără răspuns, iscate de acest eveniment tragic petrecut chiar în Ajunul Crăciunului.
Foarte afectată de pierderea jurnalistei este şi Andreea Berecleanu care, sâmbătă seara, după de a prezentat Observatorul, a făcut câteva poze în redacţia goală şi a aşternut câteva cuvinte pe Facebook. Biroul Iulianei Gătej este acum plin de flori şi de lumânări, dar şi de poze cu tânăra.
„Nu poti sa scrii, nu poti sa vorbesti, nu poti sa judeci, nu poti sa crezi, nu poti sa ierti… Suntem inca niste copii, nu putem sa privim soarta in fata, e clar! Ne maturizam atunci cand dam piept cu situatii limita, de atatea ori intr-o viata de reporter, dar in adancul sufletului fugim acasa la mama si la tata sa ne aduca mangaiere. O meserie grea, ca multe altele. O meserie de consum practicata de oameni care stiu ce inseamna sacrificiul. Mereu pe drumuri, alergati, agitati dar liberi! Cand am terminat Observatorul redactia era goala, pustiita, fara viata, fara freamat. Cativa oameni tristi care aveam de facut un jurnal ca niste muste ametite, cel mult privindu-ne si capatand un aer comun al durerii sfasietoare. Ceilalti, porniti deja spre un ultim ramas bun. Cu autocarele, cu trenul, cu masinile, azi, la noapte, maine… Vom fi langa ea pe ultimul drum, drumul ei inapoi catre locul unde s-a nascut. Iuliana a ramas intr-un fel acasa… Maine va fi inmormantarea la Focsani, la ora 12. Sa ne rugam pentru sufletul ei!”, a scris, pe Facebook, Andreea Berecleanu.