"Şi mie îmi place să mă distrez. Putem, în această seară, să ne distrăm, dar să facem şi o faptă bună, să ajutăm cum putem patru copii săraci", a spus Andreea Marin la începutul evenimentului prezentat chiar de ea.
Impresionată de drama a patru copii de la margine de Bucureşti care au rămas în grija bunicului de 85 de ani după dispariţia prematură a părinţilor, Andreea Marin Banica a organizat miercuri seară, în Clubul Princess, un eveniment caritabil, unde nu mai puţin de 11 artişti au răspuns invitaţiei de a cânta gratuit. Astfel, au răspuns la apel Connect -R, Elena Gheorghe, Deepcentral, Corina, DJ Sava feat Andreea D., Nick Kamarera&Alinka, Andreea Antonescu, Cătălin Josan, Dragoş Chircu, Andrei Leonte - câştigătorul X Factor şi Ştefan Stan - învingătorul de la Vocea României, ultimii doi urcând, pentru prima oară, pe aceeaşi scenă.
Evenimentul a fost un succes imens, iar clubul din Regie s-a dovedit a fi neîncăpător. Astfel, deşi în interior erau aproape două mii de persoane, pe strada unde se află situat clubul a fost blocată circulaţia de alte aproximativ 800 de persoane ce doreau să participe la eveniment. Minute bune traficul a fost paralizat, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj al Poliţiei Rutiere pentru a decongestiona traficul.
În timp ce artiştii se aflau pe scenă, amfitrioana evenimentului a lăsat orice prejudecată de-o parte şi, împreună cu ajutoarele sale, a luat urna în care se făceau donaţiile şi s-a plimbat cu ea prin club, apelând la bunavoinţa tinerilor. Astfel, pe lângă intrarea în valoare de 10 lei plătită de către fiecare dintre cei prezenţi, Andreea Marin Bănică a reuşit să strângă o sumă frumuşică, bani care vor ajunge la cei patru copii. Mai mult, pe lângă faptul că au cântat gratis la eveniment, o parte dintre artiştii care au urcat pe scenă au făcut şi ei donaţii în bani.Citeşte şi: Andreea Marin Bănică organizează un mega concert în scop caritabil!Ups! Corina Bud, show deocheat la un eveniment caritabil | FOTO