La 134 de zile de la prăbușirea executivului condus de Ilie Bolojan, România rămâne fără un guvern cu puteri depline, prinsă între linii roșii partinice, riscuri bugetare și amenințarea alegerilor anticipate.
Cuprins:
Pe fondul sondajelor care indică o creștere spectaculoasă a AUR, liderii politici își măsoară forțele înainte de a merge joi la o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni, convocată de președintele Nicușor Dan. Începând cu ora 9:00, partidele parlamentare sunt invitate pe rând la discuții, într-un maraton decisiv ce se va încheia după-amiază.
Partidul Social Democrat intră la consultări revendicând conducerea noului cabinet pentru Sorin Grindeanu, în virtutea statutului de principal partid parlamentar. Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a subliniat că social-democrații nu au adoptat rezoluții interne care să excludă formațiunile proeuropene, dar cer o revizuire substanțială a programului de guvernare.
În paralel, senatorul Daniel Zamfir a sugerat într-un interviu la Cotidianul un compromis: PSD l-ar putea accepta pe Alexandru Nazare ca premier, cu condiția ca PNL să își asume oficial candidatul și să intre alături de PSD într-o formulă stabilă.
Totodată, eurodeputatul Dragoș Benea a stârnit dezbateri susținând că o colaborare PSD-AUR nu ar mai fi un scenariu dramatic pentru țară.
Aflat sub presiune internă, cu Ilie Bolojan premier interimar, Partidul Național Liberal merge la Palatul Cotroceni cu două opțiuni avansate de președintele Senatului, Mircea Abrudean: un guvern politic minoritar sau un cabinet tehnocrat de tranziție, cu mandat limitat. Poziționarea liberalilor este însă marcată de decizia din vară de a exclude participarea într-un guvern cu PSD.
Liderii social-democrați îi acuză pe liberali de un calcul cinic, susținând că aripa Bolojan dorește alegeri anticipate doar pentru ca liderul PNL să își păstreze funcția în partid. De asemenea, PNL este criticat de PSD pentru racolarea parlamentarilor din grupurile SOS și POT.
UDMR joacă un rol de mediator pragmatic, avertizând prin Kelemen Hunor că prăbușirea unui nou executiv va duce inevitabil la alegeri anticipate, lăsând țara fără pârghii esențiale precum rectificarea bugetară. Pe lângă disponibilitatea de a sprijini un guvern agreat de PSD și PNL, Kelemen Hunor a prezentat două variante alternative. Prima este desemnarea diplomatului Luca Niculescu, secretar de stat în MAE.
Liderul UDMR vine însă pe ultima sută de metri și cu „a treia cale”: un guvern administrativ format din funcționari de carieră - secretari generali și directori cu decenii de experiență -, capabili să construiască o punte între partide. Kelemen impune însă un acord minimal pe buget, deficit și salarizare.
Sorin Grindeanu. Președintele social-democrat și-a exprimat în mai multe rânduri disponibilitatea să fie premier, dacă în urma consultărilor oficiale de la Cotroceni se va contura varianta ca PSD să dea premierul.
Siegfried Mureșan. PNL a anunțat ce-i va spune președintelui României, Nicușor Dan, despre un viitor guvern, la consultările de joi, 17 septembrie, de la Cotroceni. „Partidul Naţional Liberal împreună cu Uniunea Salvaţi România şi cu UDMR au făcut deja o propunere de premier în persoana lui Siegfried Mureşan”, a transmis purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan.
Luca Niculescu. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți, 8 septembrie, după discuția cu președintele Camerei Deputaților și al PSD, Sorin Grindeanu, că Luca Niculescu, secretar de stat în MAE și Coordonator pentru aderarea României la OCDE, a fost vehiculat în convorbirile private din ultimele zile.
Eugen Tomac. Surse din Administrația Prezidențială au declarat pentru Libertatea.ro că Eugen Tomac s-a aflat din nou pe lista președintelui pentru propunerea de prim-ministru după ce a mai încercat fără succes cu el.
Alexandru Nazare. Fără a dori să complice peisajul politic prin anticiparea unor decizii, șeful statului a lăudat profilul lui Alexandru Nazare, caracterizându-l drept un profesionist și un excelent fost ministru de Finanțe, capabil să gestioneze bugetul în perioada următoare. Totuși, președintele a atras atenția că, dincolo de competențele tehnice ale acestuia, strângerea celor 233 de voturi necesare în Parlament reprezintă o cu totul altă provocare ce ține de voința politică.
Victor Ponta. Grupul Uniți pentru România, care va merge joi la consultări, îl susține în continuare pe Victor Ponta pentru funcția de prim-ministru.
Reamintim că Nicușor Dan a făcut două nominalizări pentru funcția de premier: Eugen Tomac, care și-a depus mandatul înainte de votul din Parlament, și Adrian Veștea, al cărui guvern a fost respins pe 22 iunie.
Timpul pierdut în provizorat a reconfigurat harta electorală. Cel mai recent sondaj INSCOP arată că AUR a urcat la aproape 40% din intențiile de vot, depășind cumulat scorurile PSD (18,7%), PNL (16,3%) și USR (9%).
În timp ce USR și AUR susțin opțiunea anticipatelor, PSD și UDMR avertizează că dizolvarea Parlamentului ar aduce instabilitate economică gravă și ascensiunea opoziției naționaliste. În acest context incert, președintele Nicușor Dan este chemat să tranșeze criza și să găsească o formulă capabilă să întrunească o majoritate la votul de învestitură.
Jumygool 16.09.2026, 23:43
Se alege Alibaba, restul rămân neschimbați.