Andreea Marin Bănică, spitalizată din nou în Turcia | FOTO

Comentează
Arhiva foto

Acolo, vedeta de televiziune a urmat tratamente de reflexologie, ședințe de acupunctură și s-a relaxat în centrele de wellness și spa ale modernului complex ale cărui dotări sunt comparate cu cele ale unui hotel de cinci stele.
Andreea s-a întâlnit cu proprietarul lanțului medical Acibadem, Mehmet Ali Aydinlar, unul din cei mai înstăriți și influenți oameni de afaceri din Turcia. Rețeaua are 16 spitale și 9 clinici dotate la nivelul celor mai noi tehlnologii medicale, iar medicii sunt instruiți în cele mai renumite universități de profil din lume, educați să facă față situațiilor de criză (accidente în lanț, dezastre naturale, atentate, presiunea în cazul pacienților din rândul demnitarilor și VIP-urilor, etc).
Mehmet Ali Aydinlar, fostul președinte al Federației de Fotbal din Turcia,  a reușit să transforme Acibadem în sistemul medical privat numărul doi in lume, după fuziunea cu o rețea medicală din Asia.

Andreea Marin Bănica s-a retras apoi, timp de câteva zile, alături de fetița ei, Violeta, departe de zgomotul orașului, într-un resort exclusivist situat pe o colină, la 20 de kilometri de Bodrum.
Andreea a avut parte de un mini-sejur lângă cea mai frumoasă lagună din zonă, unde, mulțumită liniștii totale, a unui peisaj paradisiac și a unei alimentații 100% organice, și-a încărcat complet bateriile și a revenit în țară odihnită și cu putere de muncă pentru ultimele ediții ale emisiunii “Trezește România” de la Realitatea, dar și pentru proiectele umanitare din toamnă.
Clinica Acibadem din Bodrum, inaugurată recent, reprezintă una din destinațiile ideale pentru turismul în scop medical.
“Cu toții știm că internarea într-un spital și orice proces de recuperare este stresant, anxios, astfel că am construit un loc care să nu semene cu un spital clasic, să ofere o atmosferă atât de destinsă încât să contribuie pozitiv la procesul de însănătoșire a pacientului. Am investit mult în design-ul clinicilor și avem, în același timp, cea mai bună rezervă de medici, peste 2000 la număr, 11.000 de angajați și 70 de săți de operație”, declară Mehmet Ali Aydinlar.
Având în vedere că este situată în Bodrum, steaua zonei de coastă a Turciei, clinica Acibadem a devenit destinație pentru pacienții din Europa, dar și America și Asia, care vor să îmbine tratamentul operatoriu cu un mini-sejur relaxant, ținând cont că discreția este o condiție esențială pentru VIP-uri.



“Merg la Bodrum în fiecare an, în vacanță, de ani buni. Este un loc de care m-am atașat pentru că oferă condiții excelente familiilor cu copii. Cum timpul liber pe care îl am la dispoziție este întotdeauna limitat, conceptul turismului medical mi se pare foarte avantajos: îmbini plăcutul cu utilul și cu atenția de care au nevoie trupul, sufletul și mintea ta.
Eu am avut ceva probleme de sănătate și nu am acordat destul de mult timp recuperării. La trei zile după operație eram în avion pentru că seara urma să prezint emisiunea în direct. Mă bucur că Acidadem există acum și la Bodrum, Astfel, nu am fost nevoită să aleg între sănptate și vacanță, ci le-am îmbinat într-un mod fericit și am profitat de ocazie să fac și un interviu special despre care vă voi spune la momentul potrivit”, declară Andreea Marin Bănică.

 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!