„Nimeni nu se poate juca cu viaţa unui om… e prea mult! În momentul de faţă, când vine vorba despre acest subiect (paternitatea sa, n.r.), nu mai am încredere nici în c.b. (Cătălin Botezatu, n.r.), nici măcar, şi o spun cu regret, în propria mamă! Ei pot zice orice, acum pentru mine nu contează. O să-mi fac acel test de paternitate, după care o să spun mai multe dacă va fi cazul”, scria Andrei.
„Această poveste, oameni buni, vă asigur că nu a fost creată exclusiv pentru publicitatea mea. Sau dacă a fost, e şi mai grav pentru că trebuia să ştiu şi eu din start că sunt actorul principal, nu? Brusc, m-am trezit la mijloc, neştiind cum să reacţionez, încercând să fac pe toată lumea fericită. Dar, gata!”, a mai notat Andrei, care pare să nu mai ştie nici el ce să creadă, dacă e sau nu fiul lui Botezatu. „Nu am pretins niciodată că sunt copilul biologic al lui c.b.! Presa a făcut asta. În tot acest timp, eu nu am făcut decât să nu comentez prea mult şi s-o las aşa. Dar, gata, m-am săturat”, a mai declarat manechinul pe Facebook.
«Se potrivesc multe lucruri»
Într-adevăr, Andrei nu a susţinut niciodată răspicat că e fiul lui Cătălin Botezatu. Întrebat, cu un an în urmă, de reporterii Libertăţii dacă crede cu adevărat acest fapt, Andrei a evitat răspunsul. „Ştiu că se potrivesc multe lucruri, sunt multe coincidenţe. Şi chiar dacă, prin absurd, ar fi aşa, ce aş putea eu să spun?”, ne declara Andrei acum un an.

„Am vorbit cu Laur și, gata!”. Noi declarații făcute de Anamaria Prodan, după ce s-a spus că divorțează
PARTENERI - GSP.RO
„Am vorbit cu Laur și, gata!”. Noi declarații făcute de Anamaria Prodan, după ce s-a spus că divorțează
Prezentatorul Antena 3 și-a BĂTUT crunt partenera de viață. S-a aflat abia acum ce i-a făcut
Playtech.ro
Prezentatorul Antena 3 și-a BĂTUT crunt partenera de viață. S-a aflat abia acum ce i-a făcut
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Observatornews.ro
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Horoscop 21 iunie 2021. Racii ar fi bine să caute mereu, intenționat, ceva bun în orice om și orice situație
HOROSCOP
Horoscop 21 iunie 2021. Racii ar fi bine să caute mereu, intenționat, ceva bun în orice om și orice situație
O tânără avocată din Iași a murit după ce s-a aruncat dezbrăcată pe geam de la etajul 6. Ce a făcut înainte
Știrileprotv.ro
O tânără avocată din Iași a murit după ce s-a aruncat dezbrăcată pe geam de la etajul 6. Ce a făcut înainte
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)