Bubu Cernea și Elena Mogîldea s-au căsătorit anul acesta. Evenimentul a fost unul restrâns și au participat doar familiile și prietenii apropiați ai cuplului. Actrița a împlinit luna aceasta, 12 noiembrie, vârsta de 31 de ani.

bubu-cerneaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„La mulți ani, dragostea mea, prietena mea, tot ce am, minunata și frumoasa mea soție. Ce însemni pentru mine și ce simt pentru tine nu poate fi descris în cuvinte. Ești aleasa mea pentru totdeauna, te voi iubi până la sfârșitul vieții mele”, i-a transmis Bubu Cernea soției sale, pe Instagram.

Cum s-au cunoscut cei doi

„Cu Elena m-am cunoscut în anul 2017, veneam dintr-un weekend în care avusesem concert în Barcelona, cu INNA și după un alt concert, în România, la Bistrița, cu Alina Eremia. Era într-o zi de luni în care, după concertul de la Bistrița, am zburat foarte devreme din Cluj pentru a ajunge la un radio să cântăm piesa Cosmos, cu Irina Rimes.

Elena atunci era Project Managerul Irinei Rimes și atunci a fost prima dată când am cunoscut-o. În momentul în care a intrat pe ușă eu m-am pierdut cu totul și nu m-am mai putut concentra la nimic, a fost (știu, clișeu), dar chiar a fost dragoste la prima vedere, o voce din capul meu mi-a spus: EA E!!!!!.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Atunci m-am ridicat de la tobe (repet, nu o văzusem niciodată, nu mă văzuse niciodată) și m-am dus la ea și i-am spus: Bună, eu sunt Bubu Cernea, ești incredibil de frumoasă, tu vei fi soția mea. O nebunie”, a declarat Bubu Cernea pentru Libertatea.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO
Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI