Vica Blochina şi Anamaria Prodan sunt prietene foarte bune şi au fost chiar împreună în America, recent. Cele două şi alţi prieteni de-ai lor au ajuns şi la reşedinţa din Los Angeles a milionarului român Nick Rădoi.
La emisiunea „Acces Direct”, de la Antena 1, blonda l-a criticat extrem de dur pe Nick Rădoi, plângându-se de modul în care a fost primită acolo. De asemenea, ea l-a atacat pe milionar şi în ceea ce priveşte palatului acestuia, despre care a spus că este kitschos.
Toate aceste afirmaţii ale Vicăi Blochina au făcut-o pe Anamaria Prodan să sară la gâtul blondei. cele două ajungând să se certe în direct la TV.
Ok, Ana, eu te înţeleg, tu ai filmat la el. Nu e ok când mergi la cineva în casă după ce pleci acel om să te vorbească de rău. Tu nu îmi spui mie ce trebuie eu să spun.
Nu el ne-a făcut favoarea să ne dea doi mici. Cătălin (n.r. Botezatu) a plătit de trei ori mai mult pe cina din Las Vegas decât a dat Nick Rădoi pe petrecere.
Ana, nu mi-ai făcut nicio favoare că m-ai dus la el acasă. Ţi se pare ok ce i-a facut Nick Andei Adam?”, a răbufnit Vica.
„Nick are o iubită mai micuţă şi mai plinuţă, pe care o gonea de la masă… Eu şi Cătălin m-am ridicat şi am plecat. Ne-au ţinut câteva ore în limuzină”, a mai comentat ea.

Vica, e urât ce spui. Nu se cade. Mie mi-e jenă să particip la această discuţie… Vica, tu poţi să îţi faci bani. Te rog, nu-mi băga prietenii în chestiile tale! Tu ai probleme, pe bune!„, a ripostat Anamaria Prodan.

Benny Adegbuyi, declarație curajoasă despre Antonia: „Velea, să nu te superi pe mine!”
PARTENERI - GSP.RO
Benny Adegbuyi, declarație curajoasă despre Antonia: „Velea, să nu te superi pe mine!”
Oana Zăvoranu, ATAC DUR și la Delia Matache. Ce a îndrăznit să spună despre ea: ”Atitudine de cucu”
PARTENERI - PLAYTECH
Oana Zăvoranu, ATAC DUR și la Delia Matache. Ce a îndrăznit să spună despre ea: ”Atitudine de cucu”
Horoscop 16 ianuarie 2021. Gemenii încearcă marea cu degetul, zicând că nu au cum să strice ceva
HOROSCOP
Horoscop 16 ianuarie 2021. Gemenii încearcă marea cu degetul, zicând că nu au cum să strice ceva
Marijuana gratis pentru cei care se vaccinează. În ce țară va fi aplicat acest plan
Știrileprotv.ro
Marijuana gratis pentru cei care se vaccinează. În ce țară va fi aplicat acest plan
Scandal MONSTRU în familia Vlăduţei Lupău. Bătaie ca-n filmele de acţiune în centrul Clujului
Telekomsport
Scandal MONSTRU în familia Vlăduţei Lupău. Bătaie ca-n filmele de acţiune în centrul Clujului
Probleme grave cu care se confruntă copiii și părinții,pe care parlamentarii ar trebui să le ia în considerare (Publicitate politică)
PUBLICITATE
Probleme grave cu care se confruntă copiii și părinții,pe care parlamentarii ar trebui să le ia în considerare (Publicitate politică)