Studiile la universități de prestigiu de la Milano și din Elveția nu i-au propulsat pe cei doi fii ai lui Adrian Năstase în vârful vreunei firme de top din lume, ci pe podiumul de modă de la o terasă din Herăstrău, unde cei doi au cules aplauzele domnișoarelor de la mese. Băieți frumoși, cu școli absolvite în străinătate, Andrei și Mihnea Năstase și-au folosit potențialul pentru noua carieră: aceea de manechin. Aseară, cei doi au debutat pe podiumul de modă, iar defilarea lor a fost îndelung aplaudată de invitații prezenți, printre care se aflau multe domnișoare decoltatate, absolvente ale cluburilor de fițe din Capitală.
Andrei a studiat mulți ani la o universitate din Milano, în timp ce Mihnea a ales Elveția. Elevi eminenți, amândoi și-au încheiat studiile cu note mari, dar s-au reorientat către preocupări mai lumești.
După ieșirea de pe podium, Andrei și Mihnea s-au întreținut cu invitații și cu admiratoarele lor, au făcut fotografii și s-au bucurat de o seară ca niște adevărate staruri de modă, meserie care, pare să le placă din ce în ce mai mult.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.