Colecția de argintărie a lui Mihai Caraman, scoasă la licitație. Biografia generalului român care a condus în comunism o rețea de spionaj contra NATO foarte eficientă

Este cea de-a doua licitație cu obiecte din colecția lui Mihai Caraman organizată de către Artmark. În octombrie 2025, 99 de măști africane au fost vândute pentru suma totală de 36.100 euro.

A sustras informații NATO timp de 11 ani

Generalul Mihai Caraman, fost director al Serviciului de Informații Externe în perioada 1990-1992, a murit în 2024 și este una dintre figurile cele mai cunoscute la nivel național și internațional ale spionajului românesc. Acesta a condus una dintre cele mai spectaculoase rețele de spionaj împotriva NATO, operând la Paris sub acoperirea Ambasadei României.

Generalul Mihai Caraman a fost șeful rezidenței de spionaj a României la Paris între 1958 și 1968, perioadă în care a organizat și a condus așa-numita „rețea Caraman”, care a sustras și adus în țară o cantitate apreciabilă de documente de la cartierul general al NATO, activitatea Alianței fiind considerabil afectată.

Mihai Caraman rămâne în istoria serviciilor secrete spionul care a reuşit graţie reţelei sale să sustragă vreme de 11 ani sute de informaţii ultrasecrete din cadrul NATO.

Libertatea a stat de vorbă cu istoricul Florian Banu atât despre cariera generalului Mihai Caraman, cât și despre colecția de obiecte din argint scoase la licitație. Florian Banu l-a cunoscut pe Mihai Caraman și este autorul cărţii „Mihai Caraman – un spion român în Războiul Rece” apărute în 2019, la Editura Corint.

Colecția scoasă la licitație de către Artmark reunește halbe și carafe de argint realizate între secolele XVIII și XX, piese care ilustrează aproape două sute de ani de tradiție a orfevrăriei europene. Îndeosebi în spațiul germanic, dar și în alte regiuni ale Europei Centrale, asemenea obiecte nu erau simple recipiente, ci simboluri ale prestigiului social, ale vieții de breaslă și ale ceremonialului public.

Colecție de halbe de argint

Din colecția de argintărie a generalului Mihai Caraman se remarcă o halbă din argint decorată cu scenă de luptă, de la începutul secolului XX (cu preț de pornire de la 6.000 de euro), o carafă Art Nouveau decorată cu simboluri mitologice (de la 5.000 de euro), celebra halbă „Crucem vide et festina”, cu scenă bahică în repoussé (de la 2.200 de euro), o halbă rară cu capac datată cca. 1736 (de la 1.800 de euro), precum și o pereche de carafe în manieră Art Nouveau, din cristial și argint, decorată cu simboluri bahice, realizată în prima parte a sec. XX (de la 1.300 de Euro).

Printre cele mai spectaculoase loturi din colecția de argintărie a lui Mihai Caraman se numără și un serviciu Neo-Rococo din argint, decorat cu fildeș și semnat George Fouquet-Lapar – realizat în anii 1930. Setul, ce cântărește peste 5,5 kilograme este format din recipient pentru apă, cafetieră, ceainic, letieră și zaharniță și are un preț de pornire de 10.000 de Euro.

Georges Fouquet-Lapar a fost un celebru artist argintar din Paris de la finalul secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului XX, înregistrându-și marca în 1897 și renunțând la ea în 1925.

Obiectul din colecția generalului Mihai Caraman cu cel mai mic preț de pornire de la licitație este „Stirrup Cup”, o cupă din argint, decorată cu motive cinegetice și realizată în 1840 într-un atelier din Viena. Aceasta are un preț de pornire de 450 de euro.

Cum a recrutat Mihai Caraman ca agent un important oficial NATO

Istoricul Florian Banu a avut șansa de a-l cunoaște pe Mihai Caraman în ultima parte a vieții sale și a dezvăluit pentru Libertatea ce detaliu al carierei sale l-a impresionat cel mai mult. Este vorba despre un episod ce l-a îndemnat pe istoricul Florian Banu să reflecteze profund asupra rolului pe care îl joacă în viața cuiva elemente precum curajul, sângele rece, dar și norocul și șansa.

„Mă refer la momentul decisiv din procesul de recrutare a unuia dintre cei mai valoroși agenți din rețeaua creată în interiorul Cartierului General al NATO, aflat la Paris până în octombrie 1967. Este vorba despre Francis André Élie Roussilhe, nimeni altul decât şeful Biroului de documente secrete din cadrul Biroului de traducători de la sediul NATO. Acesta fusese identificat și studiat de Mihai Caraman vreme de câteva luni de zile, ca potențială sursă de informații secrete. A urmat apoi un prim gest temerar din partea ofițerului român: contactarea acestuia la propriul domiciliu, sub o identitate falsă și sub pretextul cumpărării unui produs alimentar de lux, adus de funcționarul NATO din provincia sa natală și comercializat gurmanzilor înstăriți din cercurile de elită ale Parisului. După acest prim contact personal, Mihai Caraman a decis să câștige încrederea deplină a noului «prieten», propunându-i ca prima livrare să se petreacă la finalul programului de lucru al acestuia, chiar la sediul NATO”, a povestit istoricul Florian Banu pentru Libertatea.

Din faptele relatate chiar de generalul Caraman, această propunere temerară s-a născut astfel:

„Eu, de zeci de ori fusesem acolo, în zonă (la sediul N.A.T.O.) (…), văzusem că, atunci când erau sesiuni, ziariştii intrau în holul mare fără a fi legitimaţi sau controlaţi în vreun fel. Deci, accesul era liber până într-un punct în care te controlează şi-ţi permit accesul în interior! Atunci, în fracţiunea de secundă când a spus că-l are la serviciu, eu mi-am amintit că în hol se putea intra şi, ca să nu-i creez suspiciuni, spunând că o să revin mâine la el acasă sau nu ştiu ce, i-am spus: «păi, vin mâine la NATO, la ora 19 fără cinci minute!”. Şi a fost de acord: «Bine, ne vedem mâine la 19 fără cinci minute, în hol!»”.

Hazardul avea însă de gând să îi pună la grea încercare stăpânirea de sine și nervii de oțel ai tânărului ofițer român. Odată pătruns în holul sediului central al NATO, Mihai Caraman a fost chestionat de unul dintre membrii serviciului de pază și control acces ce anume dorește și pasul următor era legitimarea.

Exact în acel moment a intrat în incinta respectivă Francis Roussilhe, bine-cunoscut gărzilor, căci condusese anterior serviciul de pază, spunând: „Pe mine, pe mine mă caută!”.

„Șansa i-a surâs binevoitoare lui Mihai Caraman! Această contactare la sediul NATO a reprezentat punctul-cheie al procesului de recrutare: Roussilhe era departe de orice suspiciuni, fiind convins că este pe cale să câştige un nou client fidel și generos! Iată, așadar, un moment în care inițiativa, curajul, sângele rece și norocul s-au împletit într-un mod absolut impresionant, generând o acțiune de spionaj de mare impact!”, adaugă istoricul Florian Banu.

Cum a fost posibilă breșa fără precedent din istoria NATO

Reputatul istoric româna a făcut și o precizare foarte importantă: „Nu Mihai Caraman a furnizat aliaților sovietici din acea vreme documentele obținute din cadrul NATO, așa cum se repetă cu obstinație și până la saturație în mass-media. Documentele erau evaluate și selectate la București de conducerea Ministerului Afacerilor Interne și o parte erau trimise la Moscova, sub semnătura ministrului din acea vreme, Alexandru Drăghici, conform unor protocoale de colaborare informativă și de schimb de informații încheiate între M.A.I. și K.G.B., la finele anilor 50”.

Mihai Caraman rămâne în istoria serviciilor secrete spionul care a reuşit graţie reţelei sale, să sustragă vreme de 11 ani sute de informaţii ultrasecrete din cadrul NATO. Istoricul Florian Banu a explicat pentru Libertatea și cum a fost posibilă această breșă fără precedent în istoria NATO.

Pentru a putea înțelege această realizare profesională excepțională, de a obține documente ultrasecrete din centrul de decizie al celei mai puternice alianțe militare din istorie, trebuie mai întâi să înțelegem epoca în care lucrurile s-au petrecut.

„Astăzi, după aproape 81 de ani de la bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, omenirea pare să fi uitat acele cumplite momente, privind cu o stupidă detaşare la diverşi „războinici” care flutură securea războiului, inclusiv nuclear! Dar, în momentul când reţeaua Caraman a fost creată, pe fundalul tensiunilor extraordinare dintre cele două super-puteri şi cu imaginea încă vie a „ciupercii atomice” (nu trecuseră nici 20 de ani de la măcel!), oamenii judecau cu totul altfel!

Mare parte a opiniei publice, din Occident, ca şi din Răsărit, cunoscuse direct ororile războiului, spaima bombardamentelor, fiecare familie jelea încă pe cineva drag dispărut în ultima conflagraţie mondială. În acest context, devine pe deplin comprehensibilă atitudinea pacifistă a multor cetăţeni din Occident, care priveau cu o groază nedisimulată spectrul unui nou război, fiind dispuşi să facă orice este necesar pentru salvgardarea păcii”, spune istoricul Florian Banu.

„Caraman m-a convins că NATO este principalul obstacol în calea păcii”

Depoziţiile făcute de doi dintre agenţii folosiţi de către Mihai Caraman pentru a afla secretele NATO sunt cât se poate de elocvente în acest sens. De exemplu, Robert Van de Wielhe, primul agent recrutat, explica astfel motivele care l-au făcut să-i ofere lui Caraman documente secrete:

„Caraman m-a convins că NATO este principalul obstacol în calea păcii. Informând țările din Est, demonstrându-le că țările NATO sunt cele mai puternice, le-am încurajat să fie moderate și să salveze pacea”.

Celălalt agent de anvergură, Francis Roussilhe, a oferit declaraţii similare pe parcursul procesului său: „Fusesem convins că informaţiile transmise puteau evita un conflict între ţările Pactului de la Varşovia şi cele ale NATO. Ajutam România să se elibereze de sub tutela sovietică. N-am făcut aceasta pentru bani. Nu puteam trăda pentru 700 de franci pe lună, dar de îndată ce m-am vârât în această afacere mi-a fost teamă pentru mine şi pentru familia mea”.

Oricât ar părea de ciudat, istoria spionajului oferă mai multe exemple în acest sens. Începând de la Guy Burgess şi Donald Maclean, înalți funcţionari ai Foreign Office, care au furnizat mult timp informaţii preţioase sovieticilor, şi până la fizicienii atomişti Klaus Fuchs, David Greenglass, Alan Nunn May, Harry Gold sau până la francezul Georges Pâques, nu puţini au fost cei care au înţeles să slujească pacea mondială într-un chip cel puţin straniu.

„Așadar, Mihai Caraman, un fin observator și un extraordinar psiholog, a știut să identifice persoanele cu potențial informativ din cadrul sediului general al NATO, să le „radiografieze” și să găsească drumul optim spre mintea și inima acestora. Cu o abilitate ieșită din comun, a știut să se folosească de farmecul personal incontestabil, creând agenților convingerea că le este un prieten veritabil, dar și de punctele slabe ale persoanelor vizate: convingerile pacifiste, dorința de a căpăta o validare, o recunoaștere a propriei personalități, dorința de a-și suplimenta veniturile.

Din acest punct de vedere, Mihai Caraman a fost un maestru în „arta informațiilor”, pentru a folosi formula consacrată de clasici precum Sherman Kent sau Allen Dulles. În opinia mea, generalul Mihai Caraman a fost un aristocrat al muncii de informații, un strălucit reprezentant al acelei elite conștientă de valoarea proprie și de faptul că se află în slujba unor idealuri nobile care transcend regimuri politice și orgolii mărunte”, este de părere istoricul Florian Banu.

În opinia acestuia, cel maiimportant pas din evoluția rețelei Caraman a fost chiar recrutarea celui dintâi agent din interiorul sediului general al NATO de la Paris. Acesta a fost Robert Van de Wielhe, care ocupa un post de documentarist la Biroul „Dispecerat documentar” din cadrul NATO. Acest birou centraliza documentele emise de toate comitetele NATO, dar şi pe cele ale secretariatului internaţional, având rolul de a pune documentele la dispoziţia secretarilor şi interpreţilor. Aceştia foloseau documentele pentru a pregăti dosarele pentru autorităţile ţărilor membre ale NATO înaintea şedinţelor de lucru, fie ele de rutină sau conferinţe extraordinare.

„Din postul deţinut, Van de Wielhe avea acces la toate documentele clasificate, inclusiv la cele din clasa „cosmic top secret”. Aşadar, Van de Wielhe era o adevărată „pasăre cu ouă de aur”, iar recrutarea sa de către Mihai Caraman a deschis calea spre viitoarele recrutări de succes și spre obținerea unor documente ultra-secrete, de o valoare incredibilă”, explică Florian Banu.

De ce obiectele din argint scoase la licitație au o valoare deosebită

Apreciatul istoric a vorbit și despre halbele și carafele din argint din colecția privată a lui Mihai Caraman ce vor fi scoase la licitație de către Artmark pe 3 iulie și de ce acestea reprezentau simboluri ale prestigiului social.

Halbele de argint de mari dimensiuni, produse inițial în spaţiul german și denumite adesea „Silberhumpen”, erau obiecte de lux, bogat decorate cu scene istorice, blazoane sau motive vânătorești. Piesele mai valoroase prezintă un capac elaborat, montat pe balama, decorat cu figurine animale sau umane, uneori cu diverse pietre semiprețioase. Interiorul acestor halbe era adesea aurit.

„Aurirea interiorului (Feuervergoldung sau suflarea cu aur prin foc) era un proces scump și toxic, întrucât se folosea mercur, dar oferea siguranţă alimentară, un efect vizual deosebit, iar opulența piesei demonstra bogăția proprietarului. Halbele de acest tip erau realizate cel mai adesea la comandă, proprietarii fiind nobilii vremii, negustorii bogați, înalții prelați, oameni cu dare de mână în general.

Fiind vorba de piese scumpe și de mare valoare artistică, erau lăsate moștenire, din generație în generație, și apar adesea menționate în acte testamentare sau în foi de zestre din secolele XVI-XVIII, alături de valoarea lor în moneda epocii. Ulterior, în secolele XIX și XX, pe măsura dezvoltării artei argintarilor și a progresului tehnologic, astfel de obiecte au început să fie produse pe scară mai largă și la prețuri mai accesibile, pentru decoruri interioare rafinate”, precizează istoricul Florian Banu.

Arta, elementul ce i-a asigurat echilibrul interior lui Mihai Caraman

După cum i-a mărturisit istoricului Florian Banu în timpul lungilor discuții pe care le-au avut împreună, pentru Mihai Caraman arta a fost elementul care i-a asigurat echilibrul interior şi a compensat stresul intens creat de activitatea secretă de culegere de informaţii. Generalului Mihai Caraman îi plăcea să citeze o afirmaţie a pictorului Hans Hofmann , care spunea că „sensul profund al oricărei arte este să menţină spiritul uman într-o stare de tinereţe eternă, ca răspuns la o lume în permanentă schimbare. Arta este destinată să contrabalanseze greutatea banală a vieţii de fiecare zi. Ea trebuie să ne dea bucuria estetică constantă de care avem nevoie”.

La originea dragostei sale pentru artă s-a aflat, în opinia lui Florian Banu, lumea mirifică în care și-a trăit copilăria și adolescența, „împărăția apelor”, pentru a relua formula lui Sadoveanu, din lunca Prutului și din Delta Dunării.

„Frumuseţea peisajelor naturale şi lecturile din acei ani l-au împins către arta plastică şi de aici s-a născut o veritabilă pasiune pentru artă, în general. Şi ce loc putea fi mai seducător și mai propice pentru om îndrăgostit de pictură şi de sculptură, de orfevrărie și de ceramică, decât Parisul, cu inestimabilele sale colecții, adăpostite în galerii şi muzee cu nume cunoscute în întreaga lume?

Nu o dată ne-a povestit despre începuturile activităţii sale de colecţionar de artă, de căutările printre miile de opere de artă comercializate de anticarii parizieni, de speranţele puse în examinarea uneia sau alteia dintre exponatele scoase la licitaţie de venerabile instituţii ale domeniului, precum Hôtel Drouot, sau expuse pe taraba modestă a unui negustor de antichități.

Încet, încet, ca un autodidact sârguincios, Mihai Caraman a reuşit să parcurgă lucrări de istoria artei, să studieze cataloage şi albume, rafinându-şi simţul estetic, învăţând să recunoască valoarea lucrărilor, stilul diverșilor artişti, deprinzând arta străveche a negocierilor cu versaţii negustori de artă de pe malurile Senei”, mai precizează Florian Banu.

Ulterior, generalul Mihai Caraman a început să-şi formeze propria colecție de obiecte de artă, investind orice surplus bănesc, cu convingerea că, după propria expresie, „dintre toate plăcerile omeneşti, aceea de a poseda tezaure artistice este cea mai serioasă, cea mai durabilă, cea mai complexă”. În ultimii ani de viață, înconjurat de colecția sa de artă, generalul Mihai Caraman nu ezita să afirme: „nu regret nici o clipă calea pe care am mers. Munca de informaţii şi pasiunea pentru artă au fost cele două coordonate ale vieţii mele”.

Stirrup Cup- cupă din argint colectie Mihai Caraman foto Artmark

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2

Cine a fost Mihai Caraman

Născut pe 11 noiembrie 1928 în comuna Oancea, județul Galați, Mihai Caraman și-a început cariera în serviciile de informații românești în 1950, după ce a absolvit cursurile de un an și jumătate ale Școlii MAI nr. 1 Măgurele ce la vremea respectivă era o școală de Jandarmerie.

În perioada septembrie-decembrie 1950, Mihai Caraman a urmat, tot la Măgurele, un curs de contrainformații militare. După finalizarea cursului a fost repartizat la Centrul de Instrucție Grăniceri Lugoj. În scurt timp s-a decis mutarea lui în funcția de ajutor șef birou la Regimentul 9 Grăniceri din Turnu Severin. Cu ocazia unor deplasări profesionale la București l-a cunoscut pe maiorul Nicolae M. Stan din conducerea Direcției a IV-a Contrainformații Militare. Acesta, impresionat de calitățile lui Mihai Caraman, i-a propus să vină în Capitală în cadrul direcției de profil, propunere pe care a acceptat-o fără ezitare.

În iunie 1956, Mihai Caraman, proaspăt căpitan, a fost transferat în cadrul Direcției I „Informații Externe”, ca șef birou 2 „Italia”, în cadrul serviciului IV „Franța-Italia-Belgia”.

În perioada 1958-1968, în calitate de șef al rezidenței de spionaj din Paris, acesta a organizat și condus așa-numita „Rețea Caraman”, care a reușit să sustragă și să aducă în țară numeroase documente din Cartierul General al NATO, provocând daune grele Alianței Nord-Atlantice.

În anul 1968, o parte dintre agenții recrutați de către Mihai Caraman au fost deconspirați, iar acesta a fost retras în țară, unde a deținut mai multe funcții de comandă în structurile de spionaj devenind și șeful diviziei de contrainformații de la Departamentul Informații Externe.

După ce generalul Ion Mihai Pacepa a fugit în SUA în 1978, Mihai Caraman a fost detașat în funcții neimportante, iar pe 17 decembrie 1979 a fost trecut în rezervă.