Care este stadiul lucrărilor
Este vorba despre ultimul tronson al Autostrăzii Moldovei, cel între Bacău și Pașcani, împărțit în trei loturi. Grupul UMB a semnat contractele în martie 2023, cu termen inițial de execuție luna august 2026. În urmă cu peste trei ani, cei 77 km ai acestui tronson erau finanțați pe componenta de grant a PNRR. Recent, au trecut pe partea de împrumut, o recunoaștere de facto a prelungirii termenului.
Mutarea proiectului pe componenta de împrumut a PNRR a permis României să păstreze integral granturile europene pentru transport. Locul Autostrăzii Bacău–Pașcani a fost luat de proiecte feroviare mai avansate din vestul țării, care au șanse mai mari să fie finalizate la timp (august 2026).
Într-un răspuns oferit Libertatea, CNAIR a detaliat următorul grad de execuție pe fiecare lot în parte la finalul lunii iunie 2026: 56% (Săucești – Trifești, 30 km), 51% (Trifești – Gherăești, 19 km) și 51% (Mircești – Pașcani, 28 km). În decembrie 2025, constructorul UMB, prin vocea patronului Dorinel Umbrărescu, își asuma finalizarea lucrărilor până la Săbăoani (primele două loturi) în data de 31 august 2026, iar ultimii 28 km, până la Pașcani, în ziua de 22 decembrie.
„Lucrările ar putea fi finalizate în decembrie 2026, existând însă riscul fenomenelor meteorologice care pot provoca întreruperi temporare ale execuției și decalări inevitabile ale graficelor de lucrări”, a comentat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.
O altă confirmare a faptului că termenul pentru Autostrada Bacău – Pașcani va fi decalat a venit de la șeful CNAIR, Cristian Pistol. „Realist, până la Săbăoani, termenul din august este foarte strâns, iar Săbăoani – Pașcani poate aluneca în 2027”, a spus Pistol, cu ocazia audierilor din Parlament după nominalizarea sa ca ministru al Transporturilor în Guvernul Veștea, executiv care a picat la vot în plenul legislativului.
În timpul audierilor, Pistol a invocat la rândul lui perioadele ploioase din acest an care au dus la întârzieri. „Dacă ai lucrări de tipul terasamentelor, odată ce a plouat o zi, îți trebuie 2-3-4 zile de timp favorabil, cu temperaturi ridicate, pentru a putea reintra cu utilajele acolo”, a precizat Pistol.
Probleme și din punct de vedere juridic
Finalizarea integrală a Autostrăzii Bacău – Pașcani ar putea fi afectată și de un proces de expropriere. O fundație aflată în sfera Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a acționat în instanță CNAIR, iar Curtea de Apel a constatat că acordul de mediu pe care este bazat proiectul este nelegal. Alte cereri ale fundației au fost respinse de instanță: relocarea unui pasaj din apropierea unui cămin de bătrâni, anularea autorizației de construire și suspendarea lucrărilor.
În subsidiar, dacă traseul nu este modificat, fundația a solicitat exproprierea integrală a proprietății afectate de autostrăzi. Acest capăt de cerere a fost confirmat de judecătorii ieșeni. Hotărârea instanței a fost contestată de toate părțile implicate, iar procesul are termen în luna septembrie la Înalta Curte de Casație și Justiție, moment în care se va pune din nou în discuție legalitatea lucrărilor.
„La momentul actual, finalizarea lucrărilor nu este afectată de stadiul procesual al acestei cauze”, a susținut purtătorul de cuvânt al CNAIR.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pasaj-zona-litigiu-fundatie-1024x576.jpg)
Primii kilometri de asfalt pe o autostradă din județul Iași
Dacă primele două loturi ale Autostrăzii Bacău – Pașcani ar putea fi finalizate în acest an, poate chiar în luna august, așa cum speră CNAIR, pe ultimul lot sunt create toate premisele pentru „alunecarea” termenului în 2027.
Un expert în infrastructură a explicat pentru Libertatea că, practic, toate cele trei loturi se află la un stadiu apropiat de execuție, ceea ce înseamnă că niciunul nu este suficient de avansat pentru a compensa eventualele întârzieri ale celorlalte.
„Stadiile de execuție ale celor trei loturi sunt practic similare, ceea ce face puțin probabilă finalizarea integrală a sectorului Bacău – Pașcani până la final de 2026, așa cum sugerează CNAIR. Totul depinde de modul în care UMB își va mobiliza și concentra forțele pe șantier. Un scenariu realist, condiționat de încheierea lucrărilor pe Răcăciuni – Bacău în august 2026, ar fi finalizarea tronsonului de la Bacău până la Săbăoani, până la final de an”, a comentat Adrian Covăsnianu, cofondator al Asociației „Moldova vrea autostradă”.
Pe zona Săbăoani – Pașcani, primii kilometri de asfalt au fost turnați la începutul lunii iunie, o premieră pentru județul Iași. Acest tronson mai cuprinde o lucrare de o complexitate tehnică ridicată: nodul turbion de mare viteză la sud de Pașcani.

Nodul de intersecție a autostrăzilor A7 și A8 este proiectat cu nu mai puțin de 8 bretele de 12 pasaje, iar amenajarea obiectivului presupune și relocarea unui drum județean. Specialiștii în infrastructură spun că nodul „va fi o realizare inginerească de amploare” care va acoperi o suprafață totală de 220 ha pe raza a două localități.
Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c18b0cf6cb70ba56cbc33e4a7750180e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cc9eb80f53b1387c9e3185de5588f09b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ed663dc2c4252582ce5b7a27cb5df350.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_23ceea4415847a2641e67cc1c1bcda68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d3c4ef6c47f6cfb28237d507b4d41f28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ebccc910edda8727e1c8876fe3ca3983.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ddc217c77db05a247cd7c07569df0c64.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0553ee66fdf2d3951e6aafdac8b70048.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_c8848232db0651fc6eafecdfe26d6da2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_97b81ccd6003d2b155b96ffceaf274d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_20fc32e37438966430a7798ce349f6f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_96f655811ed08589bc5307cce78ee618.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_31e642b3d85c78f32cd399ad314bf627.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_057c87ab812ffc32c96752e7e589e1ae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_71a5bd165cc0d63d05c4594185b0cfd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5651de728581158461348bcb8bce48b9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a705b70135bef2a03d9f1938d5acc044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_d74f1b18d6b409cf90ea41d719223384.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_352a5a3a4fa8c112f41fd72ad380c289.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8e675e64889ca120a1630cf5cf7ee277.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_35681ab80b2184cf3680114c6711f61a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tribunalul-bucuresti-si-csm-dupa-ce-pnl-a-lasat-de-inteles-ca-pucista-alina-gorghiu-are-pile-in-instante-presiuni-asupra-judecatorilor--replica-liberalilor-lui-ilie-bolojan-e1783010159915.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/kelemen-hunor-guvernul-e-varza-parlamentul-e-varza--nicusor-dan-a-scapat-de-critici-e1782969041561.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ciucu-ginghina-si-maruta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/radu-valcan-sezonul-10-insula-iubirii-2-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d64d27dd353f550f50530bd92a5c33b5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_56273aea749c1f03a7cf6f169b75daba.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-a-anuntat-cu-ce-propuneri-va-merge-pnl-la-consultarile-cu-nicusor-dan-e1778845904607.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_89d350f0751aaab97e3d20c1f50d58fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_79cc15eca8790aa1e0fa5dc4e430c609.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4b6e09dc7eb8d484765d04cca76f1f2a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/dieta-dash-ajuta-la-scaderea-tensiunii-arteriale-si-reduce-riscul-de-dementa--foto-profimedia-e1783024186634.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/stat-pe-scaun-la-birou.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bagaj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/s3-ed11-mituri-despre-aparatul-dentar-yt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/examen-oftalmologic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/subiecte-bac-2026-geografie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/subuecte-biologie-anatomie-bac-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/subiecte-bac-fizica-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/subiecte-bac-chimie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca-coordonatorul-azilelor-ilegale-din-bihor--foto-inquam-photos-george-calin-e1782998612307.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/premierul-interimar-ilie-bolojan-sustine-o-declaratie-de-presa--foto-hepta-scaled-e1782997142617.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/atac-masiv-al-rusiei-asupra-kievului-1-2-iulie-2026-2-e1782994870707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/instantcotroceniconsultariaur08inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bani-lei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-shutterstock2464466583-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viata-dupa-pandemie--foto-ilustrativ-shutterstock1802553517-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.