Celebra Erin Brockovich a pornit războiul împotriva supercentrelor AI de date care distrug în secret natura

 1 comentariu

În 1993, Erin Brockovich a devenit o figură centrală a luptei împotriva poluării, obținând o despăgubire record de 333 de milioane de dolari de la compania de energie Pacific Gas and Electric (PG&E), acuzată că a contaminat apa subterană din Hinkley, California.

Trei decenii mai târziu, celebra activistă, jucată de Julia Roberts în filmul din 2000 care îi poartă numele, s-a angajat într-o nouă luptă, de această dată împotriva centrelor de date care sprijină dezvoltarea inteligenței artificiale.

Alerta dată de mii de mesaje

În aprilie 2026, Brockovich a lansat un apel pe site-ul său, cerând utilizatorilor să semnaleze orice problemă legată de centrele de date din vecinătatea lor. Rezultatul a fost copleșitor: în doar o lună, peste 3.800 de persoane au răspuns, iar până la 24 iunie, numărul rapoartelor trimise a ajuns la 7.005, conform unei analize realizate de The Guardian.

„Acest lucru seamănă cu Hinkley, doar că pe steroizi”, spune Brockovich într-un interviu acordat publicației The Guardian, referindu-se la lupta sa de acum trei decenii. Aceste structuri masive, construite pentru a găzdui infrastructura digitală necesară funcționării tehnologiei AI, acoperă sute de hectare de teren.

În mai, de exemplu, autoritățile din Utah au aprobat construcția unui centru de date de două ori mai mare decât Manhattan-ul.

Îngrijorări de peste tot din SUA

Mulți dintre cei care au contactat-o pe Brockovich au fost surprinși de lipsa de informare publică privind construcția acestor centre. „De ce nu am știut despre asta? Cum de a început construcția fără să fim consultați?”, sunt doar câteva dintre întrebările primite de activistă.

Alții și-au exprimat temerile cu privire la impactul asupra resurselor naturale: „Ce se întâmplă cu apa? Cine plătește factura pentru toată energia consumată? Ce impact va avea asupra sănătății noastre și a vieții sălbatice?”.

Brockovich a creat o hartă open-source care documentează amplasarea centrelor de date AI din SUA, fie operaționale, fie în construcție sau propuse, și zonele de unde a primit plângeri. Potrivit acestei hărți, există deja 33 de centre operaționale, 68 în construcție și 41 propuse.

Postarea sa de pe Substack intitulată „Dacă centrele de date sunt atât de bune, de ce sunt construite în secret?” reflectă îngrijorările privind transparența acestor proiecte. „Se întâmplă în fiecare stat american, în multiple regiuni rurale, ferme și cartiere”, explică Brockovich. „Oamenii văd cum natura este distrusă în jurul lor”.

Ea a primit mărturii despre animale sălbatice dispărute, pasări care nu mai cuibăresc și animale moarte observate în apropierea acestor construcții masive.

Impactul asupra resurselor naturale

Problema apei devine critică, mai ales că două treimi din centrele de date planificate în SUA sunt amplasate în zone afectate de secetă, potrivit unei analize realizate de sursa citată anterior. „Centrele mai mari pot consuma aproape 19 milioane de litri de apă pe zi, echivalentul consumului zilnic al 50.000 de oameni”.

Unii locuitori au raportat creșteri uriașe ale facturilor la apă, de la 22 de dolari pe lună la peste 350 de dolari. Brockovich avertizează că acest consum masiv de resurse ar putea avea consecințe dezastruoase: „Cum va afecta utilizarea apei echilibrul naturii? Oamenii se întreabă. Ce se va întâmpla cu noi?”.

Obstacolele întâmpinate

Multe centre de date sunt aprobate fără consultări publice sau analize de impact asupra mediului, unele companii utilizând acorduri de confidențialitate cu autoritățile locale. „Aud de la oameni că liderii lor locali schimbă legile pentru a permite construcția acestor centre”, spune Brockovich.

În Texas, comisarii din Hill County au încercat să oprească un proiect dar au fost dați în judecată pentru daune de 100 de milioane de dolari. Cu toate acestea, Brockovich nu consideră că problema este despre corupția generalizată, ci despre presiunea uriașă exercitată asupra autorităților locale.

„Consiliile care încearcă să oprească proiectele sunt imediat date în judecată. Nu pot face față unor astfel de sume”.

O luptă la nivel global

Munca sa nu se limitează la granițele SUA. Brockovich a primit apeluri de ajutor din Australia, India, Scoția și Irlanda. În Dublin, de exemplu, a fost introdusă o interdicție asupra construirii de noi centre de date, după ce acestea au ajuns să consume o cincime din energia electrică a țării, încă din 2023.

„Aceasta este o problemă globală”, declară ea. „E copleșitor. Trebuie să avem curajul de a acționa, chiar dacă ne confruntăm cu forțe care au toate resursele, inteligența și influența din lume”.

Planuri de viitor

În ciuda dimensiunii provocării, Brockovich rămâne hotărâtă să continue lupta. Prioritatea sa este implementarea unui protocol de aprobare mai bun pentru fiecare caz în parte înainte de construirea noilor centre.

Ea solicită rapoarte de impact asupra mediului și consultări publice. „Trebuie să aflăm informațiile mai întâi și apoi să organizăm întâlniri comunitare, astfel încât oamenii să aibă un cuvânt de spus”, subliniază ea.

Deși anii au trecut, iar energia sa nu mai este aceeași, Erin Brockovich rămâne un simbol al rezistenței civice. „Sunt prea bătrână pentru asta, apropo. Sunt în faza mea de apus. Am șase nepoți”, spune ea zâmbind.

Totuși, chiar dacă această campanie ar putea fi ultima, Brockovich este hotărâtă să o ducă până la capăt: „Pot câștiga această luptă, doar că nu pot să o câștig singură”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Mihu 03.07.2026, 15:44

    Acum intelegem de ce vor sa astupe forajele si fantanile

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește