Paleta femeilor din lumea mondenă care au rămas singurele este destul de largă, aşa că Ştefan poate alege: cu sau fără operaţii estetice, mai tinere sau mai trecute prin viaţă, cu sau fără copii. Libertatea a realizat un top al celor mai frumoase vedete libere de contract şi care ar avea şansa, cel puţin teoretic, să devină viitoarea doamnă Bănică.
Cuprins:
“Mama Natură” nu şi-a găsit consolare în braţele altui bărbat, după divorţ. Cum, recent, frumoasa vedetă a participat, pentru a doua oară, la emisiunea “Dansez pentru tine” (PRO TV), Ştefan Bănică jr a avut ocazia să-i admire bustul incitant, care a făcut-o celebră.
Una dintre cele mai simpatice prezentatoare TV din România s-a despărţit în vară de iubitul care îi cam perpelea sufletul. Brunetă, veselă şi cu un fizic plăcut, Corina este o posibilă alegere pentru Ştefan.
Deşi nu e la fel de discretă precum Andreea Marin, Oana se poate lăuda totuşi cu un fizic care nu l-ar lăsa rece pe Bănică jr. Au circulat zvonuri că cei doi ar fi fost, în urmă cu mai bine de zece ani, iubiţi.
Colega lui de la “Dansez pentru tine” e una dintre cele mai râvnite burlăciţe. În august 2011, blonda a pus punct relaţiei de patru ani cu prolificul compozitor Marius Moga, apoi a bifat o “escală” în braţele omului de afaceri Dan Circaru.
Chiar dacă susţine sus şi tare că Liviu Vârciu este marea ei iubire, Adelina (26 de ani) e tot singură. De altfel, pentru că nu l-a putut uita pe fostul ei soţ - de care s-a despărţit în 2010, celelalte două relaţii pe care le-a avut au cam fost de sacrificiu. Ar putea ea să-l ajute pe Ştefan ca să o uite pe Andreea?
Dacă unii dintre vecini sunt de părere că Andreea Marin ar fi cea care a pus capăt căsniciei, alţii susţin că Ştefan nu poate rezista prea mult timp lângă o femeie: “Se certau, cum se ceartă toată lumea. Nu e Ştefan omul care să stea doar cu una”, a spus unul dintre vecinii cuplului, pentru RTV. “A fost cu Mihaela, cu Camelia, pe urmă cu Andreea. Acum l-am văzut cu o ţărancă. Amândoi sunt de vină”, e de părere unul dintre vecinii care locuiesc pe aceeaşi stradă cu soţii Bănică. Alţii însă susţin că ea ar fi cea vinovată: “Ea nu mai vrea. Şi-a găsit pe altul. Unul din firma aia a ei cu binefacerea. A luat tot unul cu bani, că doar nu lua vreun tinichigiu”.
Citește și: