După o pauză de un an şi jumătate, de când a plecat de la “Un show păcătos”, Bianca Drăguşanu va fi din nou asistentă într-o emisiune TV.
Interzisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), care nu a permis ca roşcata să aibă un show la Antena Stars, din cauza scandalurilor în care a fost implicată, iată că fosta soţie a lui Victor Slav revine în forţă.

A intrat deja în cantonament

Ea va fi, alături de Roxana Ionescu, asistenta lui Pepe, cel care va prezenta şi cea de-a doua ediţie a concursului “Splash! Vedete la apă!”.
Începând de astăzi, Bianca se va afla într-un cantonament de două săptămâni, în Bacău, acolo unde vor începe filmările pentru emisiunea mai sus-menţionată, şi va primi un onorariu de 10.000 de euro.
Potrivit unei persoane apropiate roşcatei, cu câteva zile înaintea acestei deplasări, ea a colindat magazinele şi şi-a înnoit garderoba, nu de alta, dar întoarcerea sa pe sticlă va trebui să fie una spectaculoasă.
Printre cei 30 de concurenţi se află şi Daniela Crudu, fosta colegă şi prietenă a Biancăi. Astfel, cele două vor avea ocazia să se întâlnească zilnic şi să reînnoade “lanţul de iubire” ce s-a rupt odată cu divorţul roşcatei de Victor Slav.

bianca_5445f8.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.