Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Deși integrate în structurile euro-atlantice NATO și UE, serviciile secrete românești (SRI, SIE și SPP) funcționează în baza unor legi învechite, ale tranziției românești, ale căror prevederi sunt asemănătoare legilor rusești care reglementează activitatea FSB (Serviciul Federal de Securitate), SVR (Serviciul de Informații Externe) și FSG (Serviciul Federal de Protecție al Rusiei).
Cuprins:
Libertatea a realizat o analiză comparativă între legile românești care reglementează activitatea serviciilor de informații și cele rusești pentru instituțiile omoloage din Rusia, strict în privința statutului personalului acestor instituții. Prin comparație cu serviciile de informații omoloage din întreaga comunitate euro-atlantică, al căror personal este civil, cele trei servicii românești funcționează în regim militarizat, pe modelul post-sovietic.
Creată în perioada în care România se afla sub ocupație sovietică (1944-1958), sub influența ofițerilor NKVD, Securitatea regimului comunist a funcționat ca model instituțional, în sistem militarizat, precum KGB. Ambele structuri dedicate securității statului, ale celor două regimuri dictatoriale (Republica Socialistă România și Uniunea Sovietică), au reprezentat brațele militarizate ale partidului-stat cu ajutorul cărora liderii comuniști își eliminau oponenții politici.
Cele două instituții încorporau în mod similar, în interiorul structurii lor centrale, direcția de informații externe, direcția de informații interne și trupele de securitate cu atribuții în privința protecției înalților demnitari.
După căderea regimului comunist, când Departamentul Securității Statului a fost dizolvat, în perioada tranziției, Parlamentul României a adoptat legi separate, ce reglementau activitatea celor trei servicii:
1) legea de funcționare a SRI, în anul 1992 (Legea 14/1992).
2) legea de funcționare a SIE, în anul 1998 (Legea nr. 1/1998), inițiatorii legii au fost Constantin Sava și Radu Timofte (fost șef al SRI).
3) legea de funcționare a SPP, în anul 1998 (Legea 191/1998), inițiatorii legii au fost senatorul Nicolae Alexandru și deputatul Ioan Mircea Pascu.
După integrarea României în NATO (2004) și UE (2007), Parlamentul României a eșuat să adopte mai multe inițiative legislative de modernizare a acestor legi, iar cele vechi au rămas în vigoare. Despre încercările repetate, dar eșuate de a adopta legi moderne, cu viziune democrată, privind funcționarea serviciilor de informații a scris pe larg profesorul universitar Marian Zulean, specializat în controlul democratic al serviciilor secrete, în cartea sa, publicată la Humanitas.
Cum au fost create FSB, SVR și FSG, după disoluția KGB
După dizolvarea URSS, Comitet Sovietic pentru Securitatea Statului (KGB) a dispărut formal ca instituție a statului rus. În fapt, în lipsa oricărei forme de lustrații, ofițerii KGB au ocupat, cu acceptul decidenților politici ruși, noile instituții pe care le conduc și în prezent. Astfel, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a fost înființat la 3 aprilie 1995 printr-o lege care a schimbat denumirea Serviciului Federal de Contrainformații (FSK), ce fusese fondat la sfârșitul anului 1993, ca organizație succesoare a Ministerului Securității, înființat la rândul său în ianuarie 1992. Acest minister fusese, la rândul său, creat în contextul divizării fostului Comitet Sovietic pentru Securitatea Statului (KGB), în urma tentativei eșuate din august 1991 cu scopul de a-l înlătura de la putere pe președintele sovietic și secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, în cadrul căreia șeful de atunci al KGB, Vladimir Kriuchkov, jucase un rol major. FSB este condus de către generalul de armată Aleksandr Bortnikov din anul 2008.
În timpul președinției lui Boris Elțîn, la începutul anilor '90, când Federația Rusă se afla în scurta perioadă romantică de a încerca să se integreze în Vest, SVR s-a aflat în conflict permanent cu Ministerul Afacerilor Externe rusesc, întrucât primul director SVR, Evgheni Primakov, nu îmbrățișa noua strategie de politică externă pro-Vest a Rusiei. El a fost printre primii actori ruși care s-au opus extinderii NATO către Est, într-o perioadă în care ipoteza ca Rusia să devină stat membru NATO era luată în calcul de către liderii americani. Ulterior, doctrina Primakov, promovată în MAE rus inclusiv de către ofițerii SVR, a schimbat radical direcția de politică externă a Federației Ruse. Legea în baza căreia funcționează SVR a fost adoptată de Dumă în aprilie 1995. În prezent, SVR este condus de Serghei Narîșkin din anul 2016.
Precum FSB și SVR, care proveneau în mod direct din KGB, într-un mod similar a fost înființat și Serviciul Federal de Protecție al Federației Ruse (FSG), corespondentul SPP-ului românesc, care actualmente este o agenție federală însărcinată cu atribuții legate de protecția mai multor înalți funcționari de stat, inclusiv a președintelui Vladimir Putin. Originea sa se regăsește în Direcția Principală a IX-a a KGB din URSS și, ulterior, în Serviciul de Securitate Prezidențial (SBP), condus de generalul KGB Alexander Korzhakov. FSG este condus tot de către un general de armată precum FSB, Dmitri Kochnev și este unul dintre cei mai discreți și mai puțin cunoscuți „siloviki” din cercul intim al lui Vladimir Putin. El conduce instituția din anul 2016.
Legislația rusească nu prevede limită de mandat în privința leadershipului celor trei instituții. Mai mult, regimul de la Kremlin nu respectă principiile democratice ale relației civil-militare, care statuează că numai civilii au legimitatea să conducă instituțiile militare. În mod similar, nici legislația românească nu prevede limită de mandat în privința leadershipului celor trei instituții, iar ele au fost conduse de către cadre militare, nu de civili, perioade lungi din democrația postdecembristă.
SPP, de pildă, este condus, timp de 21 de ani, de către generalul în rezervă Lucian Pahonțu, care a făcut parte din trupele de securitate ale dictatorului Nicolae Ceaușescu. Pahonțu a fost numit de către CSAT pe postul de director SPP, în anul 2005, fără ca acesta să fi dat declarație pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea. Lipsa unui document important la dosarul privind numirea sa în funcția publică ridică întrebarea dacă această numire a fost una legală și dacă legislația românească prevede sancțiuni în această speță.
Care sunt prevederile românești asemănătoare legilor rusești
Libertatea a realizat o analiză legislativă comparativă privind statutul personalului SRI, SIE și SPP cu cel al personalului FSB, SVR și FSG.
Legea FSB din aprilie 1995 are următoarea prevedere la articolul 16, privind personalul său:
„Agențiile Serviciului Federal de Securitate sunt alcătuite (inclusiv prin concurs) din personal militar, funcționari publici federali și angajați (denumiți în continuare „personal militar” și „personal civil”). Personalul militar al agențiilor Serviciului Federal de Securitate, care își desfășoară activitatea pe bază de contract, precum și funcționarii publici federali ai agențiilor Serviciului Federal de Securitate și angajații agențiilor Serviciului Federal de Securitate, numiți în funcții militare, sunt considerați angajați ai agențiilor Serviciului Federal de Securitate”.
Legea SRI prevede la capitolul trei, articolul 27 privind personalul instituției:
„Personalul Serviciului Român de Informaţii se compune din cadre militare permanente şi salariaţi civili, care îndeplinesc atribuţii operative şi administrative (…) Cadrele militare ale Serviciului Român de Informaţii au toate drepturile şi obligaţiile prevăzute, pentru militarii armatei române, de reglementările legale, statutele şi regulamentele militare. Salariaţii civili sunt supuşi dispoziţiilor Codului muncii şi celorlalte prevederi legale şi regulamentare ale Serviciului de Informaţii”.
SRI a transmis Libertatea că din numărul total al personalului serviciului, aproximativ 93% au statutul cadrelor militare, diferența de 7% fiind formată din salariați civili. Personalul operativ este format din cadre militare, iar în domeniul administrativ, circa 74% din persoanele angajate activează ca militari.
Articolul 17 privind personalul organelor de informații externe (SVR) ale Rusiei, care poate fi consultat aici, prevede următoarele:
„Angajații organelor de informații externe ale Federației Ruse sunt militari și funcționari publici civili care fac parte din efectivul permanent, precum și militari, funcționari publici civili și angajați care nu fac parte din efectivul permanent, care s-au înrolat voluntar în serviciul militar sau în serviciul public civil, respectiv au fost angajați în aceste organe”.
Legea SIE, articolul 13 privind personalul instituției:
„Personalul Serviciului de Informaţii Externe se compune din cadre militare şi salariaţi civili. Cadrele militare în activitate, în rezervă sau în retragere din cadrul Serviciului de Informaţii Externe au toate drepturile şi îndatoririle prevăzute de actele normative aplicabile armatei române, precum şi de reglementările specifice acestui serviciu. Salariaţilor civili li se aplică dispoziţiile Codului muncii, precum şi celelalte reglementări specifice ale Serviciului de Informaţii Externe şi au un nomenclator de funcţii propriu. Salariaţii civili sunt angajaţi în conformitate cu prevederile legale referitoare la funcţionarii publici şi sunt obligaţi să depună jurământul cu privire la respectarea legilor țării şi a reglementărilor specifice Serviciului de Informaţii Externe”.
Libertatea a dorit să afle câți ofițeri SIE, la nivel de procente, au statut de cadre militare și câți sunt civili, însă instituția nu a dorit să transmită această informație de interes public, susținând că informația ar fi secret de stat.
Articolul 18 privind personalul agențiilor de securitate de stat din legea FSG care poate fi consultat aici:
„Agențiile de securitate de stat sunt alcătuite din personal militar și personal civil (funcționari publici federali și angajați)”.
Legea SPP, articolul 15 privind personalul instituției:
„Personalul Serviciului de Protecţie şi Pază se compune din personal militar şi salariaţi civili. Pe timpul îndeplinirii atribuţiilor, personalul operativ este învestit cu exerciţiul autorităţii publice. Personalul militar şi civil care îndeplineşte atribuţii specifice pentru realizarea activităţilor operative se încadrează în grupa I şi a II-a de muncă”.
Libertatea a solicitat SPP să explice câți dintre angajații SPP, la nivel de procente, au statut de cadru militar și câți sunt civili, însă instituția nu a dorit să transmită această informație de interes public.
„Securitatea este o instituție creată pe model sovietic, construită de consilieri sovietici, ultimii consilieri care au plecat din România în anul 1964 fiind chiar din domeniul securității. Ulterior, Securitatea s-a transformat, ea își păstrează modelul sovietic de organizare, însă în anii 80 se întâmplă un fenomen de românizare a Securității. După plecarea lui Pacepa, Ceaușescu se temea că o parte a Securității îl poate trăda și a adus oameni din filonul naționalist. După desființarea ei oficială, instituțiile noi au reapărut pe același model. Ion Iliescu și mare parte din conducerea FSN nu doreau o transformare totală și preluarea modelului occidental. În momentul în care s-au construit noile instituții, exista o legătură directă cu vechea Securitate, oamenii din eșalonul doi care au rămas în aceste instituții. Nimeni nu și-a dorit cu adevărat să reformeze modelul instituțional din multe motive, în special pentru beneficiile financiare oferite de statutul cadrelor militare: pensii speciale, legi cu ajutorul cărora ies mai ușor la pensie etc. În perioada FSN, PDSR, când au fost adoptate aceste legi, nu exista o construcție politică occidentală, ci era mai degrabă o formă de rebranduire a ceea ce exista politic înainte de 1989. Agențiile de intelligence, în perioada tranziției românești, nu puteau fi reformate, câtă vreme clasa politică nu a dorit să se reformeze. Cei care au propus aceste legi nu își doreau reformarea, occidentalizarea acestor servicii”, a explicat, pentru Libertatea, contextul politic al tranziției românești, Matei Gheboianu, decanul Facultății de Istorie din cadrul Universității din București.
Cum funcționează comunitatea de informații euro-atlantică
Atât comunitatea de informații a statelor membre NATO și UE, cât și cea mai unită comunitate de informații din lume, Five Eyes (compusă din Australia, Canada, Noua Zeelandă, Marea Britanie și SUA), diferențiază, la nivel de model instituțional, între agențiile de informații civile și cele militare.
Norma generală în democrații este ca serviciile de informații interne și externe și cel dedicat pazei și protecției demnitarilor să funcționeze în regim civil, iar serviciul secret al forțelor armate și telecomunicațiile speciale să funcționeze în regim militar. În lume, în afară de Rusia, statele în care cele trei servicii secrete mai funcționează în regim militarizat (Pakistan, Brazilia etc) sunt catalogate drept democrații hibride.
