Accidentul fostului senator PSD Vâlcea s-a produs tot în curbă şi tot din cauza vitezei excesive, iar cei patru ocupanţi ai Loganului au scăoat cu viaţă. Conform martorilor, Vintilă Matei care se afla la volanul unui Nissan nici nu s-a dat jos să vadă cum se simt pasagerii maşinii lovite.
„Stăteam pe bancheta din spate. L-am văzut cum vine cu viteză spre noi şi mi-am dat seama că impactul va fi inevitabil. A fost groaznic. După ce ne-a lovit, maşina s-a învârtit de mai multe ori, au explodat airbagurile şi în maşină s-a făcut ceaţă, nu se mai vedea nimic, nu mai puteam nici să respirăm. În momentele acelea am fost sigură că nu vom scăpa şi că vom muri. Am crezut că ne vom răsturna în lac şi ne vom îneca", a declarat pentruAdevarul una dintre pasagerele maşinii Logan.
Şerban Huidu (36 de ani) a provocat, anul trecut, un accident rutier, omorând trei oameni în localitatea Timişul de Sus după ce maşina sa a intrat pe contrasens şi a lovit un Logan.