Brad Pitt și Angelina Jolie au făcut un acord temporar privind custodia copiilor lor. Cei doi actori au anunțat pe 18 septembrie că s-au despărțit și amândoi au făcut declarații în care își exprimau regretele privind sfârșitul mariajului lor, însă aceștia au insistat că cei șase copii ai lor sunt o prioritate pentru ei.
Potrivit TMZ, Angelina a obținut custodia temporară a copiilor pentru următoarele trei săptămâni, până când Departamentul de poliție din Los Angeles și Serviciul pentru protecția copiilor vor reanaliza cazul, așteptând și rezultatul anchetei ce îl vizează pe Brad Pitt.
Actorul, în vârstă de 52 de ani, va avea voie să-și vadă copii doar sunt supravegherea unui psiholog, însă nu se știe dacă va fi nevoie de prezența acestuia și după reanalizara cazului.
În plus, Brad s-a oferit singur să fie testat pentru consumul de droguri și alcool, în timp ce întreaga familie trebuie să meargă la consiliere. „Acordul temporar va fi valabil până la 20 octombrie. Cei doi actori au fost de acord să participe la consiliere și nu s-a făcut nici o înțelegere permanentă privind custodia fizică sau juridică deplină. Nu a existat nici o hotărâre, aceasta a fost doar un acord complet voluntar," a declarat o sursă.
De asemenea, Brad a fost singur de acord să-și viziteze doar în prezența unui terapeut cei șase copii Maddox, 15 ani, Pax, 12 ani, Zahara, 11ani, Shiloh, 10 ani, și gemenii de opt ani, Knox și Vivienne.