EXCLUSIV/Cadou inedit pentru Tora Vasilescu, la aproape 5 ani de când s-a retras din lumina reflectoarelor. A primit un film!

Comentează
Arhiva foto

Tora Vasilescu și Corina Dănilă interpretează singurele personaje feminine din „Circul Matteo”, o comedie neagră realizată de Casa de Producție a TVR și filmată într-un timp record: 14 zile! Deși s-a retras încă de aproape 5 ani din lumea filmului, Tora s-a lăsat convinsă …de scenariu și, după 15 ani, cele două se întâlnesc, din nou, într-un film. Iar asta se întâmplă - ce cadou minunat! - chiar de ziua marii actrițe.

Tora Vasilescu este o foarte mare actriță și am fost onorată să am șansa să mă aflu din nou pe platou alături de ea. Nu știu dacă vă mai amintiți, dar noi am colaborat și la serialul „Numai iubirea”, (n.r - realizat în urmă cu 15 ani și difuzat la PRO TV) iar acum ne-am reîntâlnit cu bucurie.” a declarat Corina Dănilă pentru Libertatea. Corina Dănilă spune că a regăsit-o pe Tora neschimbată, cu aceeași vervă, cu același profesionalism. ”Este foarte riguroasă cu textul și atentă la toate indicațiile regizorale. În acelaşi timp, este generoasă cu colegii din distribuţie şi un artist cu maximă experiență de film.” a povestit Corina.

Ea a mai dezvăluit că o va avea pe Tora Vasilescu invitată la emisiunea de vineri, 23 martie,  „Ieri-Azi-Mâine” ”Vă mai spun însă un secret. Pe 22 martie ea îşi va sărbători ziua de naștere și îi urez și cu această ocazie la mulți ani!, a spus Corina Dănilă.

O femeie puternică, o luptătoare

Îndrăgita actriță Tora Vasilescu  s-a retras din viața artistică în urmă aproape cinci ani, dar povestea scrisă de Adrian Lustig a convins-o să revină pentru rolul principal, Aspasia Matteo. „De la primele pagini lecturate am descoperit replici care mi-au stârnit hohote de râs. Personajul interpretat de mine este o femeie puternică, luptătoare, care caută soluții extreme ca să supraviețuiască într-o perioadă de degringoladă. Circul Matteo este o comedie neagră care transformă expresia pâine și circ în sânge și circ”, a spus și Tora Vasilescu. Actrița a povestit și că nu a fost ușor la filmări, mai ales că cea mai lungă zi de filmare a numărat 14 ore.

A fost doborât recordul lui Sergiu Nicolaescu

„Circul Matteo” continuă tradiţia lungmetrajelor şi pieselor de teatru realizate de Casa de Producţie TVR. Filmările, cu puţine excepţii, au fost făcute la sediul Televiziunii Române, fie în curte, unde practic a fost ridicat un circ adevărat, fie în strada Moliere. ”Momentele dificile nu au lipsit, mai ales că s-a lucrat într-un ritm alert și s-au folosit efecte speciale. Cu tot efortul, am realizat un lungmetraj captivant și în care recunoaștem o Românie contemporană”, a spus Demeter Andras, producător coordonator.”Circul Matteo” s-a filmat în 14 zile lucrătoare, înregistrând un mic record. Se știe că regizorul Sergiu Nicolaescu lucra cel mai repede, în jur de 6-7 pagini de scenariu pe zi. ”Noi am avut o zi în care am filmat 14 pagini. Acest record n-ar fi fost posibil fără sprijinul echipei TVR. Oamenii au fost extraordinari și total implicați. Au muncit cu o plăcere nebună”, a povestit Adrian Lustig, scenarist și producător executiv.

Cea mai complicată secvență a fost mersul pe sârmă al actorului Adrian Ciobanu, la 4 metri înalțime. „Mă temeam că nu o sa ne iasă. Actorul a stat în echilibru la 4 metri înalțime în arena circului . Am avut un antrenor cu noi, dar riscul era mare. A ieșit însă totul bine”, ne-a mai spus Adrian Lustig.

„Circul Matteo”, povestea de succes născută în 7 zile

La baza piesei de teatru „Circul Matteo” se află romanul „Legea timidității universale”, o narațiune captivantă scrisă de Adrian Lustig  în perioada comunistă și care a văzut lumina tiparului în condiții atipice.

În 1986 am scris un roman care nu a fost publicat din cauza cenzurii. Pe vremea lui Ceaușescu, un autor avea voie să publice o dată la doi ani. Dacă opera sa era în planul editorial dar nu trecea de cenzură, autorul pierdea patru ani. Romanul ar fi trebuit să apar în luna octombrie, iar editura m-a chemat să-mi spună că romanul a fost oprit de la publicare. M-au întrebat dacă mai am ceva scris acasă și, ca să nu-mi pierd locul în plan editorial. Am mințit și am spus că am un roman, dar că nu este dactilografiat. În șapte zile am scris „Legea timidității universale”, care ulterior a devenit Circul Matteo”, a povestit autorul.

CITEȘTE ȘI

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:16
România instalează 7 turbine eoliene uriașe de 7 MW, cu rotoare de 175 de metri care pot produce energie chiar și la vânt slab
07:12
Cine este „Muza” de pe înregistrările DNA din scandalul uriaș de corupție din Ucraina: „Am un Porsche, o Loro Piana, ceasuri, brățări, genți, haine de blană. Trebuie să le ascund pe toate?”
07:10
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 9 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!