„Avea decepții pe plan sentimental, fiindcă în rest îi mergea peste medie. Era foarte, foarte sensibilă legat de relaționările pe plan intim. Ea își dorea idealul. Ea nu voia să încerce mulți parteneri, ea voia să aibă un partener și ală să fie al ei. Au apărut elemente în următoarele 2-3 zile de care nu aveam habar. Întâlniri programate a doua zi, mesaje pe care nu le-a prezentat poliția. La IML avea echivalentul a două beri și a două pastile de calmare. Probabil a avut o ceartă cu iubitul și a luat cele două pastile să se liniștească. În concluzia lor: în urma acestui amestec e posibil să fi confundat patul cu balconul, pentru că acele pastile sunt halucinogene. De aceea probabil erau și papuceii de casă: stângul și dreptul și Mălina a dispărut după o balustradă”, a declarat Călin Geambașu, la Antena 3.

Călin Geeambașu refuză să creadă, la șapte ani de la tragedie, că Mălina Olinescu s-a sinucis. Aceeași declarație, legată de efectul halucinogen pe care l-ar fi avut pastilele asupra artistei au fost făcute și în anul 2011, la scurt timp după moartea Mălinei Olinescu.

Mălina Olinescu a murit în anul 2011, după ce a căzut de la etaj. Sebastian, iubitul Mălinei Olinescu, a susținut că artista avea probleme psihice și că a sfătuit-o să se trateze.

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Observatornews.ro
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră
PUBLICITATE
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră