Sâmbătă, 18 august, de la ora 20.00, la Antena 1, Giorgia Greco (11 ani), din Milano, Italia, este invitatul special al celei de-a zecea ediții “Next Star” a actualului sezon. Fetița, un exemplu de ambiție, curaj, determinare și perseverență, este campioană națională a Italiei la gimnastică ritmică, în condițiile în care, acum patru ani, și-a pierdut un picior. “M-au trecut fiorii când am văzut-o pe Giorgia intrând pe scenă. Nu mai știam ce să fac, ce să spun… Vă dați seama cât de greu a fost pentru ea să facă asemenea performanță?”, spune juratul Dorian Popa.
“S-a zbârlit pielea pe mine. Este incredibil la ce performanță a putut ajunge și ce lecție de viață ne dă nouă, celor care suntem perfect sănătoși”, adaugă colegul său de juriu, Pepe.
“Medicii au ajuns la concluzia că tumora se poate extinde rapid și singura soluție pentru ca ea să supraviețuiască era amputarea piciorului”, povestește mama ei.
În prezent, Giorgia face controale la fiecare șase luni, căci pericolul revenirii bolii nu a trecut.
“Vreau să demonstrez că atunci când ai un vis nu te poate opri nimic, mai ales dacă pui suflet!”, spune micuța campioană, care îi va uimi pe cei trei jurați cu momentul pe care-l va prezenta pe scena de la “Next Star”.