Când triunghiul amoros devine mai degrabă un cerc - „Past lives” 

 5 comentarii
Arhiva foto

„Din alte vieți”, al regizoarei Celine Song, e o invitație la a reflecta - jucăuș, nu compulsiv - la toate viețile la care ai renunțat când ai ales-o pe cea pe care o trăiești acum. Și unul din cele mai bune filme pe care le poți vedea la cinema toamna aceasta.

Luni a avut loc avanpremiera „Past Lives”, la cinema „Elvira Popescu” din București, iar de vineri/azi acesta va rula în cinematografele din țară. Filmul, scris și regizat de Celine Song, aflată la debutul în cinema după o carieră mai lungă în teatru, e semi-autobiografic.

Povestea urmărește de-a lungul a 24 de ani relația dintre doi prieteni din copilărie, separați la 12 ani, când familia fetei emigrează din Coreea de Sud în Canada. (De ce? „Pentru că nimeni din Coreea nu ia Premiul Nobel pentru literatură”, explică fata colegelor de școală.)

Odată cu emigrarea, pentru Na Young vine și schimbarea de nume: în Nora Moon, simbolic pentru mixul identitar care va veni de-acum cu propriile dileme și răscoliri.

Film inspirat din viața scenaristei

În urmă cu câțiva ani, la Please Don't Tell, un bar de tip speakeasy din New York, regizoarea Celine Song s-a trezit așezată între soțul ei american, alb și iubitul ei din copilărie, coreean. Fiecare bărbat care o flanca vorbea o singură limbă, ceea ce a însemnat că Song era mereu nevoită să le traducă.

Și din cauza a ceea ce ea însemna pentru cei doi, care altfel nu ar fi avut niciun motiv să se cunoască între ei, au început să-și dorească să vorbească fluent limba celuilalt.

„Știam că amândoi mă iubeau în moduri diferite, dar niciunul dintre ei nu putea să-mi ofere ceea ce putea să-mi ofere cealaltă persoană în relația cu mine", a declarat Song pentru Los Angeles Times. „Sunt o persoană atât de diferită și pentru amândoi."

Ne provoacă prejudecățile despre ideea de dramă romantică

Această scenă, cu revelațiile ei, devine, în Past Lives, punctul central (și, oarecum, culminant) pentru o foarte atipică poveste de dragoste și despre soartă, în care Song evită inteligent toate clișeele cărora era ușor să le cadă pradă. Pe unele chiar le ia peste picior, inventând un personaj al soțului, mai mult decât nuanțat și cu vulnerabilitățile căruia e ușor să empatizezi.

Triunghiul amoros al lui cineastei devine mai degrabă un cerc, iar asta ridică povestea peste premisa ei inițială.

„Din alte vieți” e, ca și autoarea lui, la intersecția a două lumi: asiatică și nord-americană. Vedem asta în ritmul blând, dar și în teme comune cu titluri ca „Return to Seoul” (unul dintre cele mai bune filme de anul trecut), dar și mai vechi, ca filme ale lui Wong-Kar Wai, Richard Linklater sau Noah Baumbach.

Mai interesante sunt nuanțele jucăușe și subversive față de filmul de gen, felul în care scenariul lui Song se joacă cu așteptările noastre legate de cum ar trebui să curgă o dramă romantică (și mai ales cum ar trebui să se încheie), dar și cum regizoarea coboară mereu un romantism eteric în pragmatic și palpabil.

De pildă, în una din scenele cu cea mai mare tensiune romantică, pe care Song o construiește fin, din mișcări aproape imperceptibile, magia e ruptă, aproape amuzant, de sosirea unui Uber.

O teorie legată de sine spune că ni-l construim mereu în relație cu ceilalți, răspunzând la cine cred aceștia că suntem, la așteptările pe care le au despre noi. Vedem asta cu Na/Nora în relațiile ei cu Arthur, soțul sau Hae Sung, iubitul din copilărie.

În conversațiile cu Hae Sung, nu doar trece de la engleza pe care o vorbește în SUA la coreeana pe care o vorbește mai stricat după 12, respectiv 24 de ani de la emigrare. Trece și de la versiunea ei adultă la aceea a adolescentei de 12 ani, tocilare și intense în legătură cu notele sale. Pe această fetiță, prietenul din copilărie o îngheață în timp și o vede când se uită la Nora adultă.

Alături de el, ea se simte „mai coreeancă”, așa cum spune singură într-una din cele mai bine scrise scene, o schiță casnică de un umor dulce-amărui.

O poantă care dă simetrie celor trei părți ale filmului e felul în care se schimbă principala ambiție a Norei. La 12 ani, vrea, foarte serioasă, să câștige un premiu Nobel. La 24, vrea un Pulitzer. Iar la 36, mai mult în glumă, spune că aspiră la un Tony, premiul excelenței de pe Broadway.

Între aceste trei versiuni ale Norei sunt mai multe alegeri, plecări, renunțări. (Song pare mai puțin convinsă de ideea de dragoste predestinată și mai adeptă a ideii că destinul e ceva ce-și face fiecare cu mâna lui.)

„Când lași ceva în urmă, câștigi ceva de asemenea”, îi spune mama ei în primul act al filmului: părăsirea țării natale. Viața e o serie de alegeri și odată făcute, unele posibilități sunt abandonate pentru totdeauna.

Cei care pleacă de tineri

O parte din dorul Norei pare strâns legat de aceste posibilități, pe care întâlnirile de peste timp cu Hae-Sung le actualizează.

Există o dezrădăcinare aparte a celor care-și părăsesc țara foarte tineri, atunci când au deja amintiri în locurile natale, dar încă mai pot fi modelați de cultura diferită în care ajung. În acest spațiu intermediar pare să trăiască Na/Nora, ca un permanent translator.

Interpretarea grațioasă, dar puternică a Gretei Lee face cinste acestei complexități. Nu se lasă mai prejos nici Yoo Teo, celălalt protagonist. Distribuția „în triunghi” e completată de John Magaro, în rolul lui Arthur, care, pentru mine, este, de fapt, cel care dă în film cea mai frumoasă definiție a dragostei, fără să spună un cuvânt. Scena e în final și nu o voi descrie aici să nu o stric.

Mergeți mai bine să-l vedeți și, dincolo de film, să vă reîntâlniți un pic cu versiunile voastre „din alte vieți”, la care ați dat drumul, dar pe care undeva, poate la mii de kilometri distanță, un prieten din copilărie le păstrează complet neștirbite de timp.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: Filme
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    ssLazio 23.09.2023, 00:57

    Se pare ca asiaticii au tot mai mult credit la Hollywood.

  • Avatar comentarii

    Andrissima 23.09.2023, 13:18

    Cred ca merita vazut :) multumesc!

  • Avatar comentarii

    chiruleonard 23.09.2023, 19:51

    Frumoasă descrie, merită văzut :)

  • Avatar comentarii

    MoSi202 23.09.2023, 23:08

    După descrierea făcută ,mi- ar face plăcere să vizionez acest film!

  • Avatar comentarii

    Zaraza05 24.09.2023, 15:28

    Merita văzut,arta trebuie sprijinită

ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!